ZI NEAGRĂ PENTRU RAPID

noiembrie 3, 2019

Rapid a avut o duminică neagră, la Ghermănești, acolo unde a suferit o înfrângere în fața Sportului Snagov, însă a avut și trei jucători ce au ieșit până la pauză din cauza accidentărilor.

Primul a părăsit terenul Cătălin Oanea, în minutul 26, cel care este suspect de leziune musculară la coapsă, la fel ca și Bogdan Manole, cel care nu a putut juca în partida de astăzi. Cu doar câteva minute înainte de pauză, căpitanul echipei, Alin Cârstocea, a suferit o leziune traumatică la glezna dreaptă, fiind înlocuit de Antonio Sefer.

Facundo Piriz a acuzat dureri la bolta plantară, astfel încât Daniel Pancu a fost nevoit să îl înlocuiască la pauză.

Aceștia vor face mâine un RMN, pentru a se confirma diagnosticele, precum și perioada de repaus.

O veste bună este dată de Marian Drăghiceanu, cel care se recuperează foarte bine și va reîncepe antrenamentele ușoare.

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top