10 RAPIDIȘTI, CONVOCAȚI LA LOTURILE NAȚIONALE

septembrie 17, 2022

Nu mai puțin de 10 jucători ai Rapidului au fost convocați pentru acțiunile naționale ce se vor desfășura în perioada următoare.

🇷🇴 Astfel, Horațiu Moldovan are șanse mari să debuteze la naționala mare a României, acesta fiind convocat pentru meciurile cu Finlanda (23 septembrie) și Bosnia-Herțegovina (26 septembrie), din UEFA Nations League.

Meciul cu bosniacii se va desfășura chiar pe stadionul Giulești, astfel că îl putem vedea pe Horațiu chiar la noi acasă.

Alături de portarul nostru, selecționerul Edi Iordănescu a chemat alți doi goalkeeperi ce nu au apucat să debuteze pentru România, Ionuț Radu și Ștefan Târnoveanu.

🇪🇪  Mattias Kait a devenit un obișnuit al naționalei Estoniei, mijlocașul nostru urmând a juca în partidele cu Malta și San Marino, tot din UEFA Nations League.

8 goluri a marcat Mattias în 43 de meciuri pentru Estonia, având în acest an și o întâlnire cu Argentina lui Lionel Messi.

🇷🇴 Antonio Sefer a prelungit contractul cu Rapid, până în 2025, iar a doua zi a primit vestea convocării la naționala U21 a României, pentru o dublă amicală tare, cu Spania (23 septembrie) și Olanda (27 septembrie).

🇷🇴 Cristian Ignat și Ștefan Pănoiu au fost chemați de către Daniel Pancu, la prima acțiune sub comanda legendei giuleștene. România U20 va juca împotriva Cehiei (22 septembrie, Chomotov) și Germaniei (28 septembrie, Arad).

🇷🇴 Robert Bădescu, un tânăr fundaș născut în 2005, ce a venit în această vară la Rapid, a fost convocat la România U18 pentru Turneul celor 4 Națiuni, eveniment ce se va desfășura în Turcia. România va întâlni țara gazdă, Turcia (22 septembrie), Portugalia (24 septembrie) și Spania (26 septembrie).

🇷🇴 Naționala U17 a României va participa la Syrenka Cup, o competiție foarte puternică la nivel juvenilor, iar Rapid va avea patru jucători.

Bogdan Ungureanu, Gabriel Gheorghe, Andrei Dima și Matei Mereanu vor merge în Polonia și vor juca trei partide, cu Norvegia (23 septembrie), cu Anglia/Cehia (25 septembrie) și cu Portugalia/Mexic/Polonia/Ucraina (27 septembrie).

 

 

 

 

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top