VIOREL MOLDOVAN, NOUL PREȘEDINTE AL RAPIDULUI

iunie 10, 2024

Clubul FC Rapid are plăcerea de a vi-l prezenta pe noul Președinte al clubului, un nume important în Giulești și în fotbalul românesc, Viorel Moldovan.

„Sunt mândru și onorat să fiu Președintele acestui club, cu o istorie senzațională în spate, un club important în fotbalul românesc. Îmi doresc să construim o echipă puternică, cu un lot competitiv, pentru a ne îndeplini obiectivele, împreună cu stafful tehnic, cu cel administrativ, cu suporterii noștri. Sper ca toată suflarea rapidistă să fie alături de noi, la acest nou început. Sunt încrezător ca la finalul sezonului 2024/2025 să ne bucurăm împreună de ceea ce am realizat”, a declarat noul Președinte al Rapidului.

Cu o carieră impresionantă, ce include performanțe deosebite atât pe teren, cât și pe banca tehnică, Viorel Moldovan a demonstrat mereu determinare, profesionalism, fiind și un om care cunoaște foarte bine spiritul rapidist.

Ca jucător, Viorel Moldovan a evoluat în Giulești între 2006 și 2007, marcând 21 de goluri, dintre care 15 în campionat, două în Cupa României și patru în cupele europene, unul dintre ele chiar în sferturile Cupei UEFA.

Debutul său în tricoul alb-vișiniu a avut loc pe 9 martie 2006, într-o partidă istorică, acesta intrând în minutul 72 al victoriei cu SV Hamburg (2-0), din Giulești, în turul optimilor Cupei UEFA.

Foto: Prosport

Ultimul său meci la Rapid coincide cu ultimul trofeu al Cupei României obținut de clubul nostru, după o finală câștigată în fața Politehnicii Timișoara (2-0), în 2007.

Palmaresul său ca jucător este unul de invidiat, fiind o „mașinărie de goluri” la echipe ca FC Nantes, Fenerbahce Istanbul, Grasshopper Zurich sau Neuchatel Xamax.

Fostul atacant al naționalei României a obținut o performanță importantă și ca antrenor al Rapidului, promovând din liga a doua în 2014, într-o perioadă dificilă a clubului.

De asemenea, a ocupat pentru o scurtă perioadă funcția de director sportiv al clubului, în 2007.

Experiența sa, atât națională cât și internațională, va aduce un plus de valoare în eforturile noastre de a readuce Rapidul acolo unde îi este locul – în vârful fotbalului românesc.

Bine ai revenit acasă, Viorel Moldovan!

 

 

 

 

 

 

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top