Rapid a obținut o victorie extrem de importantă în etapa a 12-a, 2-0 (1-0), cu formația campioană și liderul Ligii 1, CFR Cluj.
Obligată să meargă la Mioveni, fără suportul galeriei din Peluză, dar și fără șase absențe, Rapid a făcut un meci excelent și a reușit să învingă pentru prima dată după șase etape.
Sefer a dat tonul cu un șut superb de la mare distanță, însă portarul Hindrich a respins peste poartă, în minutul 6.
Câteva minute mai târziu, Stahl a șutat puțin pe lângă poartă, iar golul a venit în minutul 27, atunci când Adi Bălan a înscris din pasa lui Albu.
Nouarul rapidist ar fi putut să își treacă și golul doi în palmares, însă arbitrul Hațegan i-a anulat golul din ultimul minut al primei reprize pe motiv de offside.
Bălan a reușit în cele din urmă golul descătușării în minutul 55, atunci când Sefer a pătruns pe partea dreaptă, a centrat în careu, iar atacantul nostru a reușit dubla.
Alex Albu a avut șansa golului trei, însă Hindrich l-a blocat din poziție de unu la unu, în timp ce Horațiu Moldovan a avut cea mai dificilă intervenție abia în minutul 78, la șutul lui Deac.
Finalul a adus un succes mare pentru Rapid, succes ce-i duce pe băieții lui Mihai Iosif pe locul 5, cu 21 de puncte.
În următoarea etapă, Rapid va merge în Ștefan cel Mare pentru derby-ul cu Dinamo, sâmbătă, 23 octombrie, de la ora 20:30.
RAPID
H. Moldovan – Hlistei, Săpunaru (cpt.), Dandea, D. Grigore, Morais – Sefer (90+2 Al. Ioniță II), Albu, Crepulja, Stahl (67 R. Ilie) – Ad. Bălan (70 Bnou Marzouk). Antrenor: Mihai Iosif
Rezerve neutilizate: Drăghia – Demici, Florică, Nastos, B. Barbu, R. Costin
CFR CLUJ
Hindrich – C. Manea, A. Burcă, Cestor, Camora – A. Păun, Boateng (62 Bordeianu), Deac – Chipciu (62 V. Costache), Alibec (46 Debeljuh), Omrani (62 Sigurjonsson). Antrenor: Dan Petrescu
Rezerve neutilizate: Bălgrădean – Culio, Gîdea, Graovac, F. Ștefan.