VICTOR ANGELESCU, DUPĂ VICTORIA FC RAPID DIN INSTANȚĂ

ianuarie 26, 2023

După ce FC Rapid 1923 a primit decizie favorabilă de la Curtea de Apel București în cele două procese privind dreptul de folosință exclusivă a mărcii și siglei, acționarul Victor Angelescu a venit cu mai multe precizări pe acest subiect.

“Mă bucură nespus victoria de astăzi și faptul că în sfârșit s-a făcut dreptate.

Instanța a arătat clar cine este Rapidul, deși într-o lume normală nici nu trebuia să avem această potențială problemă.

Conducerea Rapidului transmite, astfel, un mesaj clar către toți șantajiștii, care mai până acum ceva timp cereau sume mici pentru a evita potențiale conflicte inventate și care, după succesele Rapidului din ultimul timp, au ajuns să ceară milioane de euro și procente în club fără a avea nici dreptul și nici măcar posibilitatea materială de a ajuta cu adevărat Rapidul (ținând cont că administrează firme de bloc).

Din păcate, nu este un caz singular, sunt și alți șantajiști care încearcă să profite de acest succes și de faptul că Rapidului îi merge bine. Sunt diverși care inventează că au făcut lucruri și că au adus jucători pe care, de fapt, nici nu îi cunoșteau prea bine.

Aceștia mint și încearcă să inducă în eroare opinia publică prin declarații false, ascunzându-se în spatele “măștii” de rapidist. Ei, de fapt, nu încearcă decât să profite de pe urma acestui club atât de iubit și apreciat.

Mesajul conducerii pentru toți acești parveniți a fost și va fi unul foarte simplu: șantajele nu funcționează, suntem aici să ne facem treaba și împreună cu cei mai frumoși fani să protejăm cel mai iubit club din țară.

Singuri împotriva tuturor!”

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top