Valentin Negru este noul antrenor al formației Rapid 2, echipă ce evoluează în Liga 3.
În vârstă de 38 de ani, Vali a jucat la Rapid între 2003-2007 și 2013-2015, fiind unul dintre jucătorii eurofantastici, golul său de la Berlin, din meciul cu Hertha, rămânând de referință.
Formația secundă a terminat pe locul 8 în sezonul trecut din liga a treia, bazându-se în totalitate pe jucători tineri, sub 20 de ani.
„Mă bucur că am revenit la Rapid, mă bucur că am regăsit aici oameni cu care am avut o relație foarte bună, mă bucur pentru ce au reușit la prima echipă. Îl felicit pe Mihai pentru ceea ce a reușit, îi doresc să aibă rezultate și mai frumoase decât a avut până acum. Mă bucur și că Nico este noul președinte al Rapidului. Sper să-și depășească rezultatele avute ca jucător și să aibă un mandat cât mai lung”, a spus Vali Negru pentru fcrapid.ro.
Noul antrenor de la Rapid 2 a fost și secundul lui Adrian Iencsi la prima echipă, în mandatul acestuia din sezonul trecut al ligii secunde.
Sezonul 2021/2022 din Liga 3 va începe pe 28 august.