TREI DEBUTANȚI PENTRU RAPID, ÎN CAMPIONAT

octombrie 21, 2018

Chiar dacă suntem la jumătatea turului, iar lotul este deja format, în partida de sâmbătă, cu CS Afumați, trei jucători au debutat în tricoul Rapidului, într-un meci oficial de campionat.

Matei Babaua (17 ani) – căpitanul Rapidului U19 a fost introdus în premieră în lotul giuleștean, iar accidentarea lui Amir Jorza, din minutul 40, i-a prilejuit un debut mult mai rapid decât se aștepta. Babaua a jucat pe postul de mijlocaș central până la eliminarea lui Bratu, luându-i apoi locul lui Doru în centrul apărării pentru finalul de meci. Jocul lui Babaua a fost destul de sigur, achitându-se bine de sarcinile defensive.

Mircea Manole (19 ani) – Mano a debutat în campionat, revenind după o accidentare suferită în cantonamentul din Turcia, însă a apucat să joace în primul tur din Cupa României, contra Domneștiului. Manole a jucat 53 de minute, fiind înlocuit de Sergiu Jurj, dar nu a avut foarte multe reușite în atacul rapidist, ratând o șansă bună din centrul careului, în prima repriză.

Robinho (22 de ani) – mult așteptatul debut al brazilianului Robinho s-a petrecut în ultimele minute ale primei reprize, atunci când, la fel ca și Babaua, a profitat de accidentarea lui Matulevicius, fiind introdus de către Daniel Pancu în lotul lituanianului. Robi s-a zbătut mult, a pus presiune pe fundașii ilfoveni, însă nu a beneficiat de foarte multe baloane. Atacantul „carioca” a fost extrem de combativ, așa cum ne-a obișnuit în meciurile amicale, reușind câteva driblinguri de efect.

Și pentru mijlocașul Adrian Mitea a fost un debut, „șeptarul” rapidist jucând primele minute în campionat, în acest sezon.

 

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top