ȘUMUDICĂ, DESPRE RAPID – UTA ARAD

noiembrie 8, 2024

Marius Șumudică a participat la conferința de presă premergătoare meciului cu UTA Arad, de sâmbătă seara, din Giulești.

„Orice meci este greu. Au un antrenor cu experiență, Mircea Rednic, care a antrenat la un nivel bun, din punctul meu de vedere. Este un antrenor care își poate pune amprenta asupra jocului.

Sunt o echipă imprevizibilă, care poate face meciuri extraordinare, astfel, ne așteptăm la un meci greu, așa cum sunt toate din acest campionat. 

Au 18 puncte, sunt aproape de noi și își doresc să intre în Play-Off, astfel, cred că va fi un meci destul de dificil.

Sperăm să facem un meci bun și să continuăm pe aceeași linie. În ultimele patru meciuri, am făcut 10 puncte din 12, avem trei victorii și un egal și ne dorim să continuăm în aceeași direcție și să câștigăm și meciul de mâine.

Cu siguranță, această înlănțuire de rezultate pozitive, îți dă confortul de a te aștepta la un parcurs bun și a unui moment bun. Vom vedea ce se va întâmpla. La Rapid, te aștepți la orice.

Sunt mulțumit de ceea ce arată jucătorii în momentul de față, sunt mulțumit de lotul de jucători pe care-l am. Nu mă gândesc la transferuri, mă bazez pe jucătorii pe care îi am aici și încercăm să construim.

Încerc să formez un nucleu de jucători în jurul căruia să ne dezvoltăm. Îmi doresc din suflet să creăm o echipă competitivă și să ne batem acolo unde ne este locul, în primele șase. Cred că avem un lot foarte bine structurat și care ne oferă soluții”, a spus antrenorul giuleștean.

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top