Rapid a primit pentru prima dată după Revoluție șapte goluri într-o singură partidă, pierzând cu 7-2 jocul cu Farul Constanța.
“Toată lumea este supărată. Am fost penibili. Nu am mai trăit o asemenea umilință.
Suporterii sunt singurii care pot fi felicitați. Noi trebuie să lăsăm capul în pământ, să muncim săptămâna viitoare mai mult și să încercăm să spălăm rușinea la meciul cu Sepsi.
Și pentru oamenii cu experiență, și pentru cei tineri este o înfrângere greu de digerat”, a declarat căpitanul Rapidului, Cristian Săpunaru.
Dragoș Grigore a avut același discurs, acesta cerând scuze suporterilor giuleșteni.
“Suntem triști, nu știm ce s-a întâmplat. Parcă ni s-a turnat plumb în picioare. O seară neagră. Nu e o tragedie, tragediile sunt altele, nu ne rămâne decât să mergem mai departe și să învățăm din astfel de eșecuri. Este vina noastră, a jucătorilor, cei care am intrat din primul minut și cei care au intrat pe parcurs.
Ne cerem scuze fanilor, chiar dacă scorul a fost dezastruos, ne-au încurajat și cred că vor rămâne alături de noi până la finalul campionatului.
Și eu am să îmi reproșez foarte multe în seara asta, o să mi le reproșez în particular, o să încerc să învăț din ele, a spus fundașul Rapidului”, la finalul meciului cu Farul.