RĂZVAN ONEA A SEMNAT CU RAPID

ianuarie 11, 2022

Rapid a reușit primul transfer al acestui an, achiziționându-l pe Răzvan Philippe Onea, de la Politehnica Iași.

Fundașul dreapta de 23 de ani, născut la Paris, a fost om de bază la echipa moldoveană, la care a ajuns în 2019, de la CS Afumați.

„Mă simt foarte bine că am semnat cu Rapid, foarte fericit, mi-am dorit asta încă din vară, când clubul și-a manifestat interesul față de mine, mă bucur că sunt jucătorul Rapidului. Cu siguranță, este cel mai bun moment din cariera mea, este un mare pas în față, mi-am dorit foarte mult să revin în Liga 1 și le mulțumesc celor de la Rapid pentru această oportunitate. Îmi propun să-mi câștig locul în prima echipă și să o ajut să-și îndeplinească obiectivele. Suporterii m-au impresionat enorm încă de când am jucat contra lor în Liga 3. Atmosfera de pe vechiul Giulești a fost una senzațională, așa că nici nu-mi pot imagina cum va fi pe noul Giulești!”, a spus Răzvan la semnarea contractului valabil timp de doi ani și jumătate.

În actualul sezon de Liga 2, Onea a jucat în 13 partide pentru Poli, bifând și o apariție în Cupa României.

CARTE DE VIZITĂ

Data nașterii: 19.05.1998 (Paris, Franța)

Post: Fundaș dreapta

Înălțime: 1,77 m

Cotă transfermarkt.com: 350.000 euro

Echipe: 

  • 2021/22: Poli Iași (Liga 2) 13/0
  • 2020/21: Poli Iași (Liga 1) 29/1
  • 2019/20: Poli Iași (Liga 1) 10/0
  • 2018/19: CS Afumați (Liga 2) 30/1
  • 2017/18: CS Afumați (Liga 2) 33/1
  • 2012/17: LPS Satu Mare (junior)
Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top