Jucătorii și stafful tehnic al Rapidului au fost testați, făcând un exsudat faringian și nazal, pentru a intra în deplină siguranță în cantonamentul ce precede play-off-ul ligii secunde.
După primirea rezultatelor, în cel mult 48 de ore, rapidiștii vor intra într-un cantonament de două săptămâni, la un hotel din București, antrenamentele urmând a se desfășura la stadionul din Regie, în condiții speciale.
Între 4 iulie și 1 august, se va disputa play-off-ul de promovare în Liga 1, între primele șase echipe din campionatul ligii secunde, fiecare cu fiecare, într-o singură manșă, Rapid pornind cu 19 puncte, unul mai puțin decât ocupanta locului secund, și la 6 puncte în urma liderului UTA.