RAPID – „U” CLUJ 0-2

septembrie 16, 2024

Rapid a pierdut în fața Universității Cluj, 0-2 (0-1), în ultimul meci al rundei a noua din Superliga României.

Pe un Giulești plin, toate biletele fiind vândute, Rapid a fost învins în fața liderului, la primul meci cu Marius Șumudică pe bancă, pe teren propriu, după 13 ani.

Cu două noutăți în primul unsprezece, Tobias Christensen și Constantin Grameni, giuleștenii au avut prima ocazie mare de gol chiar prin mijlocașul norvegian, în minutul 19, însă acesta nu a putut să-l învingă pe Gertmonas din câțiva metri.

În minutul 30, un contraatac al clujenilor a dus la deschiderea scorului, atunci când un-doiul dintre Pereira și Thiam, l-a lăsat singur pe Hildeberto Pereira cu Siegrist, iar atacantul din Capul Verde a marcat.

Până la pauză, Micovschi a fost aproape de egalare, însă șutul său din unghi a lovit plasa laterală a porții clujene.

Partea secundă a debutat cu șutul violent a lui Burmaz, peste poarta lui Gertmonas, însă golul a venit tot în poarta lui Siegrist.

În minutul 60, Dan Nistor a transformat un penalty obținut de Silaghi, acesta fiind faultat în careu de către Braun.

Thiam a avut șansa de a marca golul trei, însă șutul său s-a dus în bară, iar în ultimul minut „capul” lui Pașcanu a fost respins cu greu, în corner, de către lituanianul din poarta lui „U”.

La faza următoare, Kait nu a putut reacționa din câțiva metri, după o lovitură de colț, și a ratat șansa golului de onoare.

Clujenii au învins și s-au detașat în fruntea clasamentului, cu 21 de puncte, în timp ce Rapid rămâne cu 9 puncte, urmând să întâlnească Unirea Slobozia, la Clinceni, peste o săptămână.

RAPID

Siegrist – C. Manea, Săpunaru (cpt.), Pașcanu, Braun – Grameni (46′ Emmers), Hromada (46′ Kait), Christensen (70′ Jambor) – Petrila, Burmaz (81′ Hasani), Micovschi (46′ R. Pop). Antrenor: Marius Șumudică. 

Rezerve neutilizate: Aioani – Blazek, Borza, Ignat, Gojkovic, Onea, Vulturar.

U CLUJ

Gertmonas – Boboc, Masoero, I. Cristea (81′ D. Codrea), Chipciu – Silaghi (70′ V. Rață), Ov. Popescu (46′ G. Simion), Bic, H. Pereira (66′ V. Blănuță) – D. Nistor (cpt.) – M. Thiam (81′ B. Mitrea). Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău. 

Rezerve neutilizate: Gorcea – A. Bota, Lasure, D. Oancea, Tchassem, van der Werff. 

STATISTICI | RAPID – „U” CLUJ

  • Posesie: 53 % 47
  • Ocazii de gol: 14 – 9
  • Șuturi pe poartă: 3 – 2
  • Șuturi pe lângă poartă: 7 – 4 
  • Cornere: 7 – 3
  • Cartonașe galbene: 2 – 2 (Hromada, R. Pop / Ov. Popescu, G. Simion)
  • Atacuri periculoase: 69 – 25
Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top