După două victorii, Rapid a remizat pe Arena Națională, 0-0, împotriva echipei antrenate de Gheorghe Hagi, Farul Constanța, fostă Viitorul.
Meciul din etapa a treia a primei ligi a fost prefațat de un gest simbolic, galeria Rapidului oferindu-i fostului decar al naționalei României un buchet de flori și un tricou alb-vișiniu, cu numărul 10 și numele Hagi. Acesta a salutat și a făcut o plecăciune în fața suporterilor giuleșteni, în semn de mulțumire.
Prima repriză a fost echilibrată, cele două echipe împărțindu-și șansele de gol.
Rareș Ilie și Adi Bălan au fost aproape de deschiderea scorului, în timp ce de la oaspeți, spaniolul Jefte a trecut de două ori pe lângă gol.
Partea a doua a fost la fel de echilibrată, niciuna dintre echipe nereușind să desfacă apărarea adversă, astfel încât cele două formații și-au împărțit punctele.
La Rapid a debutat marocanul Younes Bnou Marzouk, cel ce l-a înlocuit pe Adrian Bălan, în minutul 65.
Pentru băieții lui Mihai Iosif urmează o nouă deplasare in zona piteșteană, sâmbăta viitoare, când Rapid va întâlni FC Argeș, de la ora 21:30.
RAPID
H. Moldovan – Belu, Săpunaru, Dandea, J. Morais – Crepulja, Al. Albu – Carnat (88′ Goge), R. Ilie (65′ Pănoiu), Hlistei (80′ R. Moise) – Ad. Bălan (65′ Bnou Marzouk). Antrenor: Mihai Iosif
FARUL
Tordai – Dussaut, Larie, Dobrosavlevici, De Nooijer (70′ Buță) – R. Pires, Mladen, Castaneda (60′ Grameni) – L. Andronache (46′ A. Chițu), Jefte (76′ Bodișteanu), A. Pițu (70′ Ad. Petre). Antrenor: Gheorghe Hagi