Rapid a pierdut partida cu Petrolul, din etapa a cincea a Superligii, cu 1-0 (1-0), în Primvs Derby.
Într-o atmosferă incendiară, meciul a fost întrerupt minute bune din cauza spectacolului pirotehnic al celor două galerii.
Ocaziile la cele două porți au fost destul de rare, însă gazdele au reușit să profite de greșeala lui Horațiu Moldovan.
În minutul 22, șutul moale al lui Gicu Grozav nu a putut fi scos de portarul nostru, iar gazdele au înscris singurul gol al partidei.
Intrat după pauză, în locul lui Andrei Ciobanu, Alex Ioniță a avut două șanse de a egala, însă șuturile sale nu prins cadrul porții.
Alexandru Mățan a debutat în minutul 69, iar pasa acestuia pentru Alex Albu ar fi putut duce la gol, însă șutul mijlocașului central a fost reținut de portarul ploieștean Vâlceanu.
Rapid rămâne pe poziția secundă, cu nouă puncte obținute în primele cinci meciuri. Peste o săptămână, giuleștenii vor primi vizita celor de la UTA Arad, în Giulești, sâmbătă, de la 21:30.
RAPID
H. Moldovan – J. Morais, Săpunaru (cpt.), P. Iacob, F. Ștefan – Kait (69 Al. Albu), Crepulja – Sefer (55 Pănoiu), A. Ciobanu (55 Al. Ioniță II), Papeau (69 Mățan) – Dugandzic. Antrenor: Adrian Mutu.
Rezerve neutilizate: B. Ungureanu – Ignat, Onea, V. Costache, R. Moise
PETROLUL
Vâlceanu – Pashov, Meijers, G. Tamaș, Huja, Țicu – Jair, Seto (54 Cebotaru), Cioiu (61 Măzărache) – Grozav (86 L. Dumitriu), Ivanovski (86 Irobiso). Antrenor: Nicolae Constantin.
Rezerve neutilizate: Moroz – A. Olaru, Borța, Velisar, M. Bratu
Declarații Alex Ioniță & Alex Mățan
Rezumatul meciului