Rapid și-a întărit atacul cu un internațional camerunez, Kevin Soni, jucător ce a evoluat în ultimul sezon în prima ligă elenă, la Asteras Tripoli.
În vârstă de 25 de ani, Soni a semnat un contract valabil pe două sezoane și va purta numărul 93.
„Este o mare plăcere să fiu aici, este un club foarte mare. Știu că în București sunt trei echipe importante și că Rapid este cea mai frumoasă echipă, cu cei mai tari suporteri. Abia aștept să debutez în Giulești și să realizăm lucruri importante împreună”, a declarat noul atacant al Rapidului.
Născut în Douala, cel mai mare oraș din Camerun, Kevin s-a mutat în copilărie în Franța. Aici, a început fotbalul la Girondins Bordeaux, iar în 2015 și-a făcut debutul la prima echipă, într-o partidă de Cupa Franței contra lui PSG.
În 2016, Soni a fost împrumutat la FC Pau, iar un sezon mai târziu a fost transferat la Girona, de unde a fost împrumutat la Peralada. Revenit la Girona, camerunezul a debutat în LaLiga într-un meci cu Real Sociedad, în 2018. 8 meciuri a bifat atacantul pentru prima echipă a lui Girona, de unde a mai fost împrumutat la Espanyol B, Villareal B și Celta Vigo B.
În 2021, Kevin a semnat un contract pe trei sezoane cu grecii de la Asteras Tripoli, unde a avut un prim sezon bun, cu 6 goluri marcate în 29 de meciuri. În stagiunea următoare, camerunezul a fost împrumutat în prima ligă turcă, la Hatayaspor, unde a apucat să joace numai trei partide. A urmat cutremurul tragic din Turcia, când Hatayaspor a fost nevoită să se retragă din campionat, iar Soni a fost împrumutat la Adana Demirspor, unde nu a apucat să evolueze. Kevin a avut și ghinionul a două accidentări în ultimul sezon, când a fost forțat să stea patru luni pe bară.
Vârful camerunez a jucat un meci la echipa națională, pe 25 martie 2022, în calificările pentru Campionatul Mondial, contra Algeriei, partidă câștigată de Camerun, cu 1-0.
Din această vară, Kevin Soni a rămas liber de contract, iar Rapid l-a transferat pentru a acoperi locul lăsat de plecarea lui Marko Dugandzic, la Al-Tai.
Astfel, Rapid se va baza pe trei atacanți centrali, Albion Rrahmani, Alexandru Stan și Kevin Soni.
CARTE DE VIZITĂ
- Nume: Kevin Olivier Soni
- Data nașterii: 17.04.1998 (Douala)
- Post: Atacant
- Înălțime: 1,83 m
- Cota transfermarkt: 600.000 euro
CARIERĂ
- 2022/23: Demirspor (TUR) 0/0
- 2022/23: Hatayaspor (TUR) 3/0
- 2022/23: Asteras Tripoli (GRE) 2/0
- 2021/22: Asteras Tripoli (GRE) 30/6
- 2020/21: Celta Vigo B (ESP) 14/5
- 2020/21: Villareal B (ESP) 7/0
- 2019/20: Espanyol (ESP) 1/0
- 2019/20: Espanyol B (ESP) 18/3
- 2018/19: Peralada (ESP) 19/3
- 2018/19: Girona (ESP) 5/0
- 2017/18: Peralada (ESP) 27/3
- 2017/18: Girona (ESP) 2/0
- 2016/17: FC Pau II (FRA) 2/1
- 2016/17: FC Pau (FRA) 15/2
- 2016/17: Bordeaux II (FRA) 1/0
- 2015/16: Bordeaux II (FRA) 23/3
- 2015/16: Bordeaux (FRA) 2/0
- 2014/15: Bordeaux II (FRA) 10/2