RAPID L-A TRANSFERAT PE GEANI CREȚU

august 30, 2019

Rapid continuă seria achizițiilor din ultimele zile, iar după Hristos Vadasis și Saiffedine Alami, astăzi l-a împrumutat pentru un sezon, cu drept de cumpărare, pe mijlocașul Geani Crețu, de la Dinamo.

În vârstă de 19 ani, eligibil pentru regula U20, Crețu a debutat în prima ligă în sezonul trecut, în decembrie, când a intrat pe finalul meciului Dinamo – Universitatea Craiova.

În acest sezon, Geani Crețu a evoluat în două partide, în iulie, cu Poli Iași, și în urmă cu trei săptămâni, tot într-un meci cu Universitatea Craiova.

Principalele calități ale lui Crețu sunt tehnica în regim de viteză, pasa decisivă și șutul la poartă, după cum chiar el declara într-un inverviu dat în luna ianuarie.

Crețu a marcat un gol în două apariții din Youth League, în dubla Dinamo – Lokomotiv Zagreb (2-2, 0-2), fiind finalist în Liga Elitelor U19, în sezonul trecut.

La semnarea contractului cu Rapid, mijlocașul nostru s-a declarat încântat de posibilitatea de a lupta pentru promovare și de a juca sub comanda lui Daniel Pancu.

„Am venit la Rapid cu inima deschisă, îmi doresc enorm să evoluez aici și să pot ajuta echipa să promoveze, suporterii sunt foarte fanatici și va fi o plăcere să joc în fața lor. Le promit că voi da totul pentru a îndeplini obiectivul principal al clubului, promovarea”, a spus Crețu pentru fcrapid.ro.

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top