Rapid, cu Adrian Mutu pe bancă, a obținut cea de-a doua victorie consecutivă, reușind să se impună cu 3-1 (3-1), în derby-ul cu Dinamo București, disputat la Mioveni.
Într-o atmosferă tristă, fără spectatori, Rapid a început excelent jocul, ar după numai opt minute avea avantaj de două goluri.
În minutul 3, Alex Ioniță II a interceptat o minge în afara careului, a pătruns și a șutat la colțul lung, deschizând scorul pentru giuleșteni.
Cinci minute mai târziu, cornerul executat de același Ioniță este prelungit cu capul de Bălan, în fața porții, de unde estonianul Mattias Kait a înscris pentru 2-0.
Peste alte trei minute, fostul jucător al Rapidului Vlad Morar a redus din diferență, cu un gol asemănător cu cel al lui Alex Ioniță.
În minutul 30, Adrian Bălan a executat excelent o lovitură liberă de la 30 metri, mingea a luat efect, derutându-l pe portarul Figueiredo, iar Rapid restabilea avantajul de două goluri.
În partea secundă, Nicolae Carnat, intrat pe parcursul reprizei secunde, a avut de două ori șansa golului, de fiecare dată din poziție de unu la unu cu portarul advers, însă Figueiredo a parat excelent.
Rapid învinge Dinamo după 14 ani, ultima victorie alb-vișinie datând din 2008, când a bătut cu 2-1, prin golurile lui Cesinha și Ricardo Fernandes, și ocupă locul 2 în Play-Out.
În următoarea etapă, băieții lui Adrian Mutu vor juca împotriva penultimei clasate, Academica Clinceni, în deplasare, sâmbătă, 19 martie, de la 17:30.
RAPID
H. Moldovan – Belu, Săpunaru (cpt.), D. Grigore, Morais – Kait, Albu – Al. Ioniță II (72′ Sefer), Moise, R. Ilie (88′ Bnou Marzouk) – Ad. Bălan (72′ Carnat). Antrenor: Adrian Mutu
Rezerve neutilizate: Drăghia – Dandea, Goge, Pănoiu, Acuna, Stahl
DINAMO
Figueiredo – A. Radu, Aloe, Ehmann, G. Moura – Carp (46′ Irobiso) – Grădinaru, Pierret, Rodriguez, Torje (cpt.) – V. Morar (82′ A. Mihaiu). Antrenor: Dușan Uhrin Jr
Rezerve neutilizate: Eșanu – Buleică, A. Bani, I. Borcea, Giafer, R. Grigore, Măgureanu