Rapid a încheiat sezonul regular cu o victorie categorică împotriva liderului FCSB, 4-0 (1-0), într-o partidă disputată pe Arena Națională, stadionul de casă al roș-albaștrilor.
Cu un stadion arhiplin, cu toate biletele vândute, 48.000 de spectatori au stabilit un record pentru meciurile de acasă ale Rapidului, creând o atmosferă incendiară.
FCSB începea meciul cu 12 puncte avans față de giuleșteni, victoria fiind singura opțiune pentru băieții lui Cristiano Bergodi în speranța la titlu.
Antrenorul italian a efectuat doar două modificări în echipa de start, față de runda precedentă, trimițându-i în primul unsprezece pe Cristian Săpunaru, revenit după o răceală, și pe Jayson Papeau, în locul lui Petrila.
Oaspeții nu s-au putut baza pe Siyabonga Ngezana, fundașul sud-african fiind suspendat pentru meciul de pe Arenă.
Rapid a fost în permanență la cârma partidei, iar primele șanse de gol le-au aparținut lui Krasniqi, cu un șut deviat în corner, și lui Robert Bădescu, fundașul de 18 ani trimițând pe lângă poarta lui Târnovanu.
În minutul 33, centrarea perfectă a lui Jayson Papeau, dintr-o lovitură liberă de pe partea dreaptă, a fost reluată excelent în plasă, cu capul, de către Paul Iacob, aflat la cel de-al patrulea gol contra roș-albaștrilor.
Echipa din Berceni a replicat cu un șut al lui Florinel Coman, de la mare distanță, însă pe lângă buturile lui Marian Aioani. Rapidiștii au intrat cu un avantaj minim la cabine, 1-0!
Dezlănțuiți, după pauză
Giuleștenii și-au dublat diferența la șapte minute de la reluare, atunci când Krasniqi l-a servit excelent pe Albion Rrahmani, în fața porții, iar golgheterul echipei a punctat elegant.
Celălalt kosovar din lotul Rapidului, Florent Hasani, a trecut pe lângă golul trei, însă șutul său a trecut puțin pe lângă poarta oaspeților. Tot el i-a pasat foarte bine lui Krasniqi, iar jucătorul venit de la CFR Cluj l-a luat la țintă pe Târnovanu.
În minutul 74, Rrahmani a trimis o minge lungă către Ermal Krasniqi, acesta a preluat perfect de lângă Dawa, a pătruns în careu și l-a învins pe goalkeeperul FCSB-ului cu un șut plasat la colțul scurt.
Opt minute mai târziu, Funsho, intrat în partea a doua a meciului, l-a servit pe Rrahmani, iar “Lewa” a marcat cel de-al 13-lea gol stagional, cu un șut din afara careului, stabilind rezultatul final, 4-0!
Această victorie a dus Rapidul pe poziția a doua la startul Play-Off-ului, la patru puncte în spatele FCSB-ului, giuleștenii beneficiind de rotunjirea punctelor.
În prima rundă din Play-Off, rapidiștii vor primi vizita “marinarilor” lui Gheorghe Hagi, pe stadionul Giulești, în weekendul viitor.
🎥 EMISIUNE #ZIDEMECI MARATON
RAPID
Aioani – Braun, Săpunaru (cpt.), P. Iacob, R. Bădescu – Oaidă, Hromada (72′ Djokovic) – Krasniqi (76′ Bamgboye), Hasani (84′ Burmaz), Papeau (76′ Petrila) – Rrahmani. Antrenor: Cristiano Bergodi.
Rezerve neutilizate: Drăghia – I. Cristea, D. Grigore, Borza, Onea, Cîrjan, El Sawy, Al. Albu.
FCSB
Târnovanu – V. Crețu, Ov. Popescu, Dawa, Radunovic – D. Olaru, Șut (72′ Alhassan), Lixandru (63′ L. Phelipe) – Oct. Popescu (63′ A. Pandele), Al. Băluță (63′ Miculescu), F. Coman. Antrenor: Elias Charalambous.
Rezerve neutilizate: A. Vlad – Antwi, Chiricheș, M. Laszlo, M. Manolache, Panțiru, Dav. Popa, M. Toma.
🎥 REZUMATUL MECIULUI RAPID – FCSB
STATISTICI: RAPID – FCSB
- Posesie: 38 % 62
- Ocazii de gol: 11-9
- Șuturi pe poartă: 5-3
- Șuturi la poartă: 5-4
- Cornere: 4-9
- Atacuri periculoase: 32-43
- Cartonașe roșii: 0-0
- Cartonașe galbene: 0-1 (Șut ’12)