Parcursul excelent al Rapidului a continuat și la Pitești, acolo unde a reușit o victorie importantă, 1-0 (1-0), contra lui FC Argeș, în etapa a IV-a a primei ligi.
Cu un grup consistent de rapidiști prezent la meci, Rapid a condus ostilitățile și pe teren, dar și în tribune.
Fără Dragoș Grigore, ușor accidentat, sau Rareș Ilie, cel care a fost la lotul de juniori, Mihai Iosif a mizat pe Ștefan Pănoiu (18 ani), cel care i-a răsplătit încrederea antrenorului nostru cu un gol venit în minutul 8, după o centrare a lui Claudiu Belu.
Rapid a controlat jocul de la mijlocul terenului, reușind să blocheze atacurile argeșene și să protejeze poarta lui Horațiu Moldovan, neoferindu-le gazdelor șanse de poartă.
De cealaltă parte, Alex Albu, cu un șut puternic de la distanță, Adrian Bălan sau Ljuban Crepulja au avut ocazii mari de gol, însă rezultatul a rămas neschimbat, iar Rapid și-a trecut în cont o nouă victorie fără gol primit.
Giuleștenii rămân pe locul 2, la două puncte în spatele liderului CFR Cluj, echipă ce are punctaj maxim, și primesc vizita FCSB-ului duminica viitoare, de la 21:30, pe Arena Națională.
RAPID
H. Moldovan – Belu, Săpunaru (cpt.), Dandea, J. Morais – Crepulja, A. Albu – Carnat (89′ Goge), Pănoiu (65′ Sefer), Hlistei (65′ Alami) – Ad. Bălan (73′ Bnou Marzouk). Antrenor: Mihai Iosif.
FC ARGEȘ
Greab – Viana (46′ Tofan), Turda (46′ Boldor), Pițian, N. Mușat (75′ Ruan) – Meza Colli, D. Dumitrașcu – Ișfan, Palic (46′ Lupeta), C. Dumitru (46′ Moisie) – Said. Antrenor: Andrei Prepeliță.
Rezumatul meciului:
Declarația lui Mihai Iosif, de la finalul partidei:
Atmofera superbă din peluza rapidistă: