RAPID L-A TRANSFERAT PE GOLGHETERUL ALBANIEI, FLORENT HASANI

decembrie 16, 2023

Rapid l-a achiziționat pe golgheterul primei ligi albaneze, Florent Hasani.

În vârstă de 26 de ani, atacantul kosovar a semnat un contract pe două sezoane și jumătate cu Rapid.

În acest sezon, Hasani a marcat 10 goluri în 16 meciuri pentru FK Tirana, ocupanta locului 3 în Albania, oferind și trei pase de gol. De asemenea, a bifat și patru jocuri în UEFA Conference League.

În stagiunea trecută, noul jucător al Rapidului a câștigat titlul de cel mai bun marcator al campionatului, cu 16 goluri marcate în 34 de partide.

4 trofee are în carieră

  • Golgheterul Albaniei în sezonul 2022/23, cu 16 goluri marcate
  • Câștigător al Supercupei Albaniei, cu FK Tirana, în 2022/23
  • Campion al Kosovo, cu Trepca, în 2017
  • Câștigător al Supercupei Kosovo, în 2017, cu Trepca

Performanțe la cluburi:

  • FK Tirana (62 meciuri, 29 goluri, 11 assisturi)
  • Diosgyor (100 meciuri, 13 goluri, 7 assisturi)
  • Gyirmot (35 meciuri, 3 goluri)
  • KF Trepca 89 (24 meciuri, 8 goluri)
  • H. Kfar Saba (12 meciuri)

Hasani a îmbrăcat de 8 ori tricoul naționalei Kosovo, reușind un gol, într-o victorie cu Gibraltar (1-0).

La naționala de tineret, kosovarul a marcat de trei ori în 10 partide.

Florent Hasani este cel de-al doilea jucător din Kosovo în lotul Rapidului, după Albion Rrahmani, și se va alătura lotului lui Cristiano Bergodi în cantonamentul din Antalya.

 

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top