Într-o zi în care întreg Bucureștiul a înghețat, Rapid a avut meci amical împotriva unei echipe din aceeași serie a ligii a treia, CSM Oltenița.
Pe terenul sintetic de la baza Coresi, Daniel Pancu a împărțit echipa în două, oferindu-le șansa tuturor de a evolua. În ciuda unei suprafețe de joc acoperite de gheață, Rapid a început meciul în forță și a controlat partida încă din primele minute.
Deschiderea scorului a venit după numai zece minute, atunci când Matu a reușit o nouă pasă de gol, iar tânărul de numai 17 ani Gabriel Toma a înscris pentru prima dată în tricoul Rapidului.
Cu patru minute înainte de finalul primei reprize, Matulevicius a spart gheața, chiar și la propriu, marcând din pasa lui Cârstocea, stabilind astfel rezultatul primei reprize, 2-0.
După pauză, antrenorul giuleștean a trimit în teren doi debutanți, pe juniorul Andrei Deaconescu, dar și pe Marian Drăghiceanu, unul dintre jucătorii ce au stârnit curiozitatea multora, iar acesta nu a dezamăgit.
În minutul 63, Drăghiceanu a luat o acțiune pe cont propriu, a driblat doi adversari în partea dreaptă, punându-i mingea “pe tavă” lui Cătălin Hlistei, cel care a pus latul și a marcat ultimul gol al partidei și al doilea personal de la venirea la Rapid, după cel reușit împotriva Carmenului.
Finalul l-a liniștit pe Daniel Pancu, pe lângă victoria și antrenamentul util, niciun jucător nu s-a accidentat.
Marți, 29 ianuarie, Rapid va disputa ultimul meci amical din țară, înainte de plecarea în cantonamentul din Turcia, împotriva ocupantei locului 5 din Liga 2, Chindia Târgoviște, echipă antrenată de Viorel Moldovan.
Rapid
Ciuculescu (30′ Voican, 60′ Drăghia) – Voicu (46′ Băjan), Babaua, Iacob (46′ Deaconescu), Oanea (46′ Demici) – Trip (46′ Jorza), Duriță (46′ Drăghiceanu), Cârstocea (46′ Turbatu) – Toma (46′ A. Grigore), Matulevicius (46′ Vlada), Nițu (46′ Hlistei).