Rapid a avut de-a lungul istoriei de 100 de ani foarte mulți jucători care și-au lăsat amprenta, devenind legende datorită valorii, atașamentului față de culorile clubului sau a performanțelor.
Acum, o parte dintre aceste legende dau numele peluzelor și tribunelor stadionului din Giulești – Superbet Arena. Aceste zone ale stadionului își vor păstra denumirea actuală, la care se va adăuga numele legendelor.
- Peluza Nord – Dan Coe
- Peluza Sud – Tache Macri
- Tribuna a II-a – Alexandru Neagu
- Tribuna I – Valentin Stănescu
- Tribuna 0 – Gheorghe Dungu
- Tribuna VIP – Nicolae Manea
26 martie 2022 este o dată care va rămâne în istorie pentru toți iubitorii Rapidului. Atunci a fost inaugurată noua arenă giuleșteană, în prezența a mare parte dintre jucătorii care au scris istorie de-a lungul de 100 de ani.
DAN COE
- a jucat la seniorii Rapidului între 1961 și 1971, după ce și-a făcut junioratul tot la clubul nostri
- a câștigat un titlu de campion cu Rapid (1967) și două Cupe Balcanice
- a evoluat în peste 200 de meciuri în alb-vișiniu
- a jucat 41 de meciuri pentru naționala României, cu care a participat la CM 1970, reușind două goluri
- era supranumit “Ministrul Apărării”
- a mai jucat în carieră la Antwerp (Belgia) și Oțelul Galați
- a decedat în 1981, la numai 40 de ani
DUMITRU “TACHE” MACRI
- s-a născut la 28 aprilie 1931
- a ajuns la Rapid în 1949, de la Flacăra Roșie
- a evoluat toată cariera la Rapid, până în 1966, fiind căpitanul giuleștenilor
- a jucat 10 meciuri la naționala României
- în 1973 a și antrenat Rapidul
- acum, are 92 de ani și trăiește în Franța
ALEXANDRU “SANDU” NEAGU
- născut pe 19 iulie 1948, la București
- a fost junior al Rapidului, iar din 1965 a evoluat pentru echipa mare
- este campion cu Rapid (1967), având în palmares și două Cupe ale României (1972 și 1975)
- este cel de-al treilea marcator al Rapidului din istorie, cu 129 de goluri reușite, dintre care 93 în prima ligă
- pentru naționala României a jucat în 17 meciuri, înscriind 4 goluri
- s-a alăturat Galeriei din Ceruri în 2010, la 61 de ani
VALENTIN “TINEL” STĂNESCU
- a jucat la Rapid între 1947 și 1952
- este antrenorul care a adus titlul din 1967
- a condus echipa giuleșteană între 1963-1968 și 1982-1984
- era poreclit Zimbrul
GHEORGHE DUNGU
- s-a născut pe 5 aprilie 1929
- este cel mai longeviv jucător care a jucat la Rapid, apărând buturile clubului timp de 15 ani, între 1948 și 1963
- la naționala României a bifat două meciuri
- a fost antrenor în cadrul centrului de copii și juniori al Rapidului
- a murit chiar în anul cententarului, 2023
NICOLAE MANEA
- născut pe 11 martie 1954
- crescut în Giulești, a marcat 117 goluri pentru prima echipă, fiind pe locul 4 în clasamentul all-time al golgheterilor
- a jucat la Rapid între 1973 și 1987
- a câștigat Cupa României (1975), reușind golurile victoriei în finala cu U. Craiova (2-1)
- a antrenat Rapidul în trei perioade
- din 2014, este în Galeria din Ceruri a Rapidului