Omul care și-a dedicat aproape toată cariera Rapidului se întoarce acasă.
Marian Rada este noul director tehnic al echipei noastre, urmând a-l ajuta pe Daniel Pancu în drumul către promovarea în liga secundă, dar și pe termen lung, pentru a readuce Rapidul în topul fotbalului românesc.
În 1983, Marian Rada a ajuns la Rapid, de la Autobuzul, și a evoluat timp de trei sezoane în tricoul alb-vișiniu, după care a plecat la Universitatea Craiova, unde a jucat un an și jumătate.
În pauza sezonului 1987/1988, actualul director tehnic s-a întors în Giulești, unde evoluat până în 1991, când s-a retras din activitatea de jucător.
Au urmat 13 ani în care a fost „secundul” unor mari antrenori, printre care Mircea Lucescu, Mircea Rednic, Viorel Hizo sau Răzvan Lucescu, pentru ca în finalul sezonului 2007/2008 să fie instalat pentru prima dată ca antrenorul principal al Rapidului.
În sezonul 2008/2009, după mandatul lui Jose Peseiro, Marian Rada a revenit pentru 11 etape pe banca Rapidului, între etapele 18 și 28, predându-i ștafeta lui Viorel Hizo, căruia i-a devenit secund, până la instalarea lui Nae Manea, la finalul lui 2009.
Între timp, la conducerea echipei au trecut Ioan Andone și Marius Șumudică, iar din etapa a XXX-a a sezonului 2010/2011, până la finalul acelui sezon, Marian Rada a redevenit „principal”, avându-l ca antrenor secund, pentru ultimele cinci etape, chiar pe Daniel Pancu.
A urmat un sezon greu pentru Rapid, în care Răzvan Lucescu a preluat cârma giuleștenilor, iar Marian Rada i-a fost alături.
În 2012 și 2014, fostul fundaș al Rapidului a avut alte două mandate de antrenor principal, fiecare de câteva luni.
Bine ai revenit în #FamiliaRapid, Marian Rada!
#LegendaContinua