JURNAL DE CANTONAMENT, ZIUA 13

februarie 15, 2019

Ziua 13: 13 februarie 2019

Penultima zi de cantonament a însemnat și ziua celui mai important meci al perioadei de pregătire din Turcia, un amical venit ca din senin, însă extrem de util.

Deși inițial trebuia ca Rapid să dispute două meciuri amicale în aceeași zi, amicalul cu Antalyaspor a modificat programul, astfel încât prima parte a zilei a fost mai liberă.

Ploaia a fost din nou prezentă în Lara, aceasta punând ușor în dubiu desfășurarea meciului.

După cântar și micul dejun, băieții s-au mai odihnit puțin, iar la ora 14 s-a plecat către baza de pregătire a echipei de prima ligă turcă Antalyaspor, locul 9, peste renumita Fenerbahce.

Ajunși la baza de pregătire, jucătorii noștri au inspectat terenul, rămânând uimiți de stadionul pe care își dispută Antalyaspor meciurile amicale, pregătirea, dar și locul unde joacă formațiile de tineret și juniori.

Partida a fost una extrem de bună pentru Rapid, chiar dacă formația gazdă nu a folosit jucătorii titulari, însă au jucat câteva rezerve, fotbaliști cu multe meciuri în prima ligă turcă, dar și tinerii cei mai promițători ai clubului.

Rapid a făcut un meci curajos, demonstrând că s-a sudat o echipă puternică, iar golul lui Gabriel Toma a fost cireașa de pe tort, ce a adus o victorie frumoasă, de moral.

La finalul partidei, Daniel Pancu s-a îmbrățișat cu fostul său antrenor și adversar Bulent Korkmaz, o legenda a Galatei, cel care a invitat Rapidul pentru acest amical.

În vestiar, starea de spirit a fost bună, iar Pancone a ținut un discurs în care i-a felicitat pe băieți și i-a anunțat că până dimineață, la pleacarea către aeroport, sunt liberi.

Drumul spre hotel a durat aproximativ 45 de minute, a urmat cina, iar ultima seară băieții au petrecut-o împreună.

 

 

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top