Jakub Hromada, slovacul împrumutat de la Slavia Praga, a jucat primul meci în Giulești, după ce debutase pe finalul jocului de la Iași.
La finalul victoriei cu UTA, “Kubo” a fost impresionat de atmosfera făcută de suporterii giuleșteni și a oferit un interviu după mai bine de o lună de la sosirea la Rapid.
“Sunt foarte bucuros că am debutat pe Giulești, în fața suporterilor noștri, care sunt incredibili. A fost foarte frumos și sper să am ocazia să mai joc astfel de meciuri.
Meciul de astăzi a fost unul dificil, după 2-0 am avut câteva ocazii și ne-am fi ușurat munca dacă am fi marcat un al treilea gol, însă ei au înscris, iar scorul a devenit 2-1. Am intrat pe teren într-un moment în care ei evoluau mai bine decât noi. A fost un moment dificil și important al meciului, dar sunt bucuros că am marcat și al treilea gol, iar, la finalul meciului, Bora a înscris un gol fantastic.
Este o atmosferă incredibilă aici și le mulțumesc enorm suporterilor noștri că au făcut efortul de a veni la meci, fiind miercuri și având în vedere că majoritatea se vor duce la serviciu mâine de dimineață. Le mulțumesc foarte mult și apreciem foarte tare eforturile pe care le fac. Toată lumea mi-a spus, înainte să vin aici, că suporterii noștri sunt incredibili. Îmi amintesc că acum trei săptămâni, când am venit pe Giulești pentru prima oară, a fost meciul împotriva celor de la Oțelul Galați, eu eram în tribună și a fost wow, incredibil și țin să le mulțumesc încă o dată pentru atmosfera pe care o creează.
Nu îmi este ușor să nu joc, vin din Cehia, unde am stat aproape opt ani și unde este un alt fel de fotbal, cu o tactică diferită, atacul și apărarea se fac diferit, totul este diferit. Pentru mine, după cei opt ani petrecuți în Cehia, a fost o schimbare foarte mare. Sincer, primele săptămâni nu au fost ușoare pentru că intensitatea antrenamentelor este foarte ridicată și a trebuit să înțeleg cum funcționează lucrurile aici, dar mă simt bine acum. Cred că sunt genul de jucător care dacă nu se simte bine din punct de vedere fizic, nu pot face un meci bun și, din acest motiv, am avut nevoie de această perioadă de timp. Am fost calm, am avut răbdare, am muncit din greu, asta fost. Sunt în lot, toată lumea este în joc și trebuie să fie pregătită să intre pe teren atunci când antrenorul o cere. Sunt bucuros că am câștigat și sper să am ocazia să joc și în următoarele partide.
Este dificil să vorbesc despre diferențele dintre campionatul din România și cel din Cehia. Când jucam la Slavia Praga, unul dintre cele mai bune cluburi ale Cehiei, am jucat și în cupele europene, așa că stilul de joc a fost diferit, cred că intensitatea era similară cu cea de aici. Am fost surprins să văd calitatea antrenamentelor de aici și cred că sunt mai bune față de cele din Cehia. Văd multe meciuri din Superliga și consider că sunt similare, ultima clasată o poate învinge pe prima, cred că aceasta este cea mai mare diferență dintre campionatul Cehiei și cel al României. Aici, diferența dintre cluburi nu este atât de mare, este un campionat echilibrat.
Bineînțeles, cu toții visăm la câștigarea campionatului. Când am venit la Rapid, în primele zile, toată lumea mi-a spus că acesta este obiectivul nostru, cu toții ne dorim acest lucru. Acesta este obiectivul meu, obiectivul nostru și muncim din greu în fiecare zi pentru a-l putea atinge. Important este să reducem din diferență și să luptăm în fiecare meci.
Pentru mine este puțin ciudat felul în care decurge campionatul aici (sistemul regular, urmat de înjumătățirea punctelor la începerea Play-Off-ului/Play-Out-ului), dar cred că poate fi un sistem foarte interesant pentru suporterii, poate și pentru sponsori, pentru federație și ligă. Astfel, trebuie să lupți până la fina. Este posibil ca, în țările în care nu se aplică acest sistem, ultimele meciuri ale sezonului să fie jucate doar pentru că trebuie, având în vedere că nu mai există nicio miză”, a declarat slovacul ce a evoluat cu naționala sa la Euro 2020.