Acționarii clubului FC Rapid au decis astăzi majorarea capitalului social și, implicit, a investiției, cu încă 24 de milioane lei. Urmare a acestei decizii, valoarea totală a capitalului social este de 50 de milioane lei.
Contribuțiile la această majorare vor fi în cote diferite, astfel încât noua structură a acționariatului este următoarea: Dan Șucu va deține 70% din acțiuni, iar Victor Angelescu, 30%.
“Cu toții ne dorim ca Rapidul să aibă obiective mărețe, să se bată pentru titlul de campioană în fiecare sezon, să devină o forță a campionatului si să joace an de an în cupele europene. Pentru a se realiza acest lucru este nevoie de seriozitate și multă muncă din partea tuturor celor implicați în acest club și, implicit, de investiții din partea acționarilor.
Această marire de capital este dovada noastră de seriozitate și profesionalism, și așteptăm aceleași lucruri în toate departamentele clubului și la toți angajații. Doar așa putem fi cei mai buni!
Noua structură de împărțire a procentelor în club este mai aproape de realitate și de posibilitățile fiecărui acționar, în acest moment. Așa cum am stabilit la începutul colaborării, nevoile si obiectivele clubului trebuie să primeze în tot ceea ce facem. Forța Rapid!”, a spus Victor Angelescu.
„Începând cu sezonul Super Liga 2023-2024, și toți anii care vor urma după, Rapid va lupta pentru a fi totdeauna pe podium, și poate chiar pentru a câștiga campionatul.
Ca acționari, am promis suporterilor că vom face tot ce depinde de noi pentru a realiza acest deziderat. Mai sunt, însă, cel puțin alte cinci echipe care au aceeași ambiție. Investesc deja mult și devin din ce în ce mai puternice. De fapt, întreaga Superligă își ridică standardul de competitivitate, iar acest lucru ne obligă și pe noi să fim mai agresivi din punct de vedere financiar.
Anul acesta, dar și în următorii doi ani, vom investi sume importante de bani, mai mari de cât ne-am propus inițial, pentru a avea convingerea că echipa noastră intră cu șanse reale în lupta pentru câștigarea titlului de campioană a României.
Înțelegerea între acționari este că, în cazul în care nevoile Clubului sunt mai mari decât posibilitățile financiare ale unuia dintre noi, cel de-al doilea acționar va investi mai mult.
În acest fel, viteza cu care avansează Clubul va fi cea care primează.
În următorii trei ani, eu voi investi suplimentar față de partenerul meu, Victor Angelescu, iar banii suplimentari necesari pentru performanțele pe care noi toți le așteptăm sunt și vor fi la dispoziția Clubului.
La Rapid, orice promisiune este și va fi respectată, iar noi, ca acționari, suntem obligați să dam un exemplu. Ne așteptăm ca toți colegii și partenerii noștri să aibă exact aceeași dedicare în respectarea promisiunilor lor.”, a declarat Dan Șucu, noul acționar majoritar al FC Rapid.
#ImpreunaSpre100