Damjan Djokovici, mijlocașul giuleștean care se află în fața debutului oficial pentru Rapid, a vorbit despre partida de FCU 1948, de vineri seara.
“Sper ca voi avea parte de o experiență frumoasă la Rapid. Nu cred ca va fi o tranziție dificilă pentru mine, nu este nimic greu la fotbal. Fotbalul este frumos, este frumos când joci acasă cu spectatori fanatici. Am fost primit bine de către suporteri.
Nu se pune problema de răzbunare față de clubul la care am fost, eu îmi voi face treaba și cred că sunt suficient de motivat și ambițios din interiorul meu, cred că nu trebuie să demonstrez ceva în plus față de altcineva. Cred că toți jucătorii care vin aici sunt respectați dacă “transpiră” în tricoul Rapidului și depun multă muncă pe teren și vor veni și rezultatele, să ne atingem obiectivele. Cred că nu există o presiune în plus pe mine datorată experienței pe care o am, dar există presiune aici și cred că am nevoie de aceasta.
Mă bucur că am venit la un club care își dorește să câștige. Trebuie să ne gândim întâi la meciul de mâine și să începem noul an cu dreptul. România este o țară foarte primitoare, în care lumea îi face pe străini să se simtă foarte bine și să se acomodeze rapid.
Campionatul de aici este unul destul de interesant, foarte mediatizat. Este a patra oară când joc împotriva celor de la FCU, o echipă care este foarte periculoasă mai ales în atac, au jucători foarte creativi și cred ca va fi un meci foarte interesant, având în vedere că venim cu toții după o perioadă mai încărcată, dar trebuie să dăm drumul la treabă pentru că nimeni nu ne așteaptă”, a declarat croatul de 33 de ani.