CUPA ROMÂNIEI | CS AFUMAȚI – RAPID 0-3

decembrie 4, 2024

Rapid a obținut cea de-a doua victorie din grupele Cupei României, 3-0 (1-0) cu CS Afumați, ajungând la șase puncte câștigate după două runde.

Partida s-a jucat în Giulești, deoarece stadionul din Afumați nu dispune de nocturnă, și a fost la discreția giuleștenilor.

Marius Șumudică a menajat câțiva jucători pentru meciul cu Sepsi, de vineri, astfel încât Rareș Pop, Tobias Christensen, Jakub Hromada sau Cristian Săpunaru nu s-au aflat în lotul pentru jocul cu divizionara secundă.

Scorul a fost deschis în minutul 22, atunci când lovitura de cap a lui Pașcanu a lovit bara transversală, mingea a ajuns la Boupendza, iar gabonezul a punctat din nou în Cupa României, după reușita de la Botoșani.

Tot atacantul venit în această vară a trecut pe lângă majorarea scorului, însă a trimis în bară, dintr-o lovitură liberă, de la 20 de metri.

În minutul 63, centrarea lui Petrila, intrat după pauză, a fost reluată în plasă de Constantin Grameni, aflat la prima reușită pentru Rapid.

Florent Hasani, cu un șut din marginea careului, și Aaron Boupendza, după o “foarfecă”, au lovit și ei barele porții lui Chioveanu.

Ilfovenii au avut o singură ocazie mare de gol, atunci când Marian Aioani l-a blocat pe Alexandru Enache, scăpat singur cu goalkeeperul rapidist.

Cu 10 minute înainte de final, Xian Emmers a reușit o acțiune superbă, finalizată cu gol, după un un-doi cu “decarul” Claudiu Petrila. Belgianul a punctat pentru prima dată în actuala stagiune, și pentru a cincea oară în tricoul alb-vișiniu.

În urma acestei victorii, Rapid este lider în Grupa A a Cupei României, cu șase puncte, înainte de disputarea celorlaltor meciuri ale rundei, FC Argeș – FC Botoșani (4 decembrie) și Ceahlăul Piatra Neamț – CFR Cluj (5 decembrie).

RAPID

Aioani – Manea, Ignat (46′ Blazek), Pașcanu – Braun (cpt.), Grameni (75′ Vulturar), Emmers, Micovschi – Hasani (60′ Burmaz), Boupendza (60′ N’Jie), Dobre (60′ Petrila). Antrenor: Marius Șumudică.

Rezerve neutilizate: B. Ungureanu – Borza, Onea, Gojkovic.

CS AFUMAȚI

Chioveanu – Gheoroae (75′ V. Ghineț), Al. Duțu, Robicek, A. Lazăr (85′ Al. Păun) – Nicola, Beșleagă – Al. Enache (75′ An. Ionică), Zaina (cpt.), V. Dumitrache (75′ D. Burlacu) – Moussinga (85′ Petculescu). Antrenor: Vasile Neagu.

Rezerve neutilizate: Obretin –  Cană, Hussein, M. Preda.

Clasament:

  1. RAPID – 6p (5-0) 2m
  2. FC Argeș – 1p (2-2) 1m
  3. CFR Cluj – 1p (2-2) 1m
  4. Ceahlăul – 1p (0-0) 1m
  5. CS Afumați – 1p (0-3) 2m
  6. Botoșani – 0p (0-2) 1m

 

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top