În organizarea oricărui eveniment sportiv, există două zone de acțiune delimitate de lege: baza sportivă (stadionul) și zona adiacentă bazei sportive (străzile din împrejurimi).
Organizarea în interiorul stadionului aparține clubului gazdă, care ia măsurile de ordine și acces prin intermediul firmei de pază, iar ordinea publică în zona adiacentă este asigurată de forțele de ordine publică (Poliție, Jandarmerie etc.).
Clubul Rapid nu a solicitat în niciun moment implicarea forțelor de ordine publică în organizarea accesului în stadion. De altfel, toate acțiunile Jandarmeriei Române, cu privire la accesul spectatorilor în Peluza Nord, s-au desfășurat în exteriorul stadionului, pe domeniul public.
Legea 4/2008 prevede, într-adevar, obligativitatea clubului gazdă de a emite abonamente doar cu imprimarea numelui complet, a codului numeric personal și a fotografiei abonatului.
De aici, legea devine interpretabilă vizavi de posibilitatea interzicerii de către Jandarmerie a accesului unui suporter care deține un abonament apreciat ca neconform.
În perioada următoare, vom avea o întâlnire cu reprezentanții Jandarmeriei și sperăm ca vom ajunge la o interpretare comună.
În cursul serii de ieri, clubul nostru a intrat în posesia cardurilor de acces reținute de Jandarmerie de la suporterii noștri.
Urmează, în perioada de pauză competițională, să creăm o procedură prin care datele abonaților să fie actualizate, iar cardurile să fie restituite până la următorul meci acasă, cel cu CFR Cluj.