Atacantul Clinton N’Jie nu s-a alăturat, momentan, lotului din cantonamentul din Dubai, acestuia fiindu-i refuzată viza pentru Emiratele Arabe Unite.
“Până la momentul de față, nu s-a primit o motivare pentru refuzul acordării vizei jucătorului, dar suntem în contact permanent cu el și sperăm să poată rezolva situația, astfel încât să se poată alătura colegilor săi în cel mai scurt timp în stagiul de pregătire”, a declarat Daniel Sandu, director sportiv al Rapidului.
Până la soluționarea acestei situații, jucătorul nostru se va pregăti separat, conform unui program personalizat.
Jucătorul camerunez, venit în această toamnă din postrura de jucător liber de contract, a marcat un gol în cele șapte meciuri jucate pentru Rapid.