BILETE | RAPID – DINAMO

august 11, 2024

În cei 101 ani de istorie alb-vișinie, Rapidiștii au trecut prin momente diverse, unele superbe, în care bucuria a fost la cote maxime, altele dificile, chiar tragice, după falimentul din 2016.

În ciuda acestui carusel de trăiri, Rapidiștii și-au arătat întotdeauna dragostea față de club și au fost mereu alături de el, indiferent de poziția din clasament, iar acest lucru ne face unici.

Chiar dacă în acest moment rezultatele nu sunt cele dorite de noi toți, suntem încrezători că lucrurile se vor schimba în bine, iar prima ocazie de a demonstra acest lucru este meciul de duminică, 18 august, atunci când în Giulești vine Dinamo București, o rivală tradițională.

Pentru că este o partidă specială, și pentru că Rapidiștii fideli trebuie să aibă parte de beneficii exclusive, biletele pentru duelul cu Dinamo vor avea o dublă prioritate, astfel:

  • Începând de luni, 12 august, de la ora 12:00, timp de 48 de ore, doar posesorii CARDURILOR DE RAPIDIȘTI vor putea să-și achiziționeze bilete pentru duelul contra „câinilor”;
  • Miercuri, 14 august, de la ora 12:00, pentru alte 48 de ore, doar posesorii de ABONAMENTE își vor putea lua bilete pentru derby-ul de duminică;
  • Vineri, 16 august, de la ora 12:00, se vor pune în vânzare biletele pentru toți suporterii care vor să vadă live partida din etapa #6 a Superligii României. 

Prețurile biletelor:

  • Peluza Nord: 35 lei
  • Peluza Sud: 35 lei
  • Family Pack: 50 lei *
  • Tribuna a II-a (periferic): 60 lei
  • Tribuna a II-a (central): 75 lei
  • Tribuna I (periferic): 60 lei
  • Tribuna I (central): 80 lei
  • Tribuna 0: 90 lei
  • Zona VIP (rândurile 1-4): 300 lei
  • Zona VIP Experience (rândul 5): 500 lei

* Biletele pentru Family Pack sunt doar în Peluza Sud (un adult + un copil), acestea putând fi achiziționate doar de la casele de bilete, cu certificatul de naștere al copilului. 

Programul caselor de bilete:

📌 Giulești – Superbet Arena

  • luni, 12 august: 12:00 – 20:00
  • marți, 13 august: 12:00 – 20:00
  • miercuri, 14 august: 12:00 – 20:00
  • joi, 15 august: 12:00 – 20:00
  • sâmbătă, 17 august: 12:00 – 20.00
  • duminică, 18 august: 12:00 – 21:30

📌 Magazin Rapid – Gara de Nord

  • luni, 12 august: 12:00 – 18:00
  • marți, 13 august: 10:00 – 18:00
  • miercuri, 14 august: 10:00 – 18:00
  • joi, 15 august: 10:00 – 18:00
  • sâmbătă, 17 august: 10:00 – 18:00
  • duminică, 18 august: 10:00 – 18:00

📌 Online @ www.entertix.ro

  • luni, 12 august, ora 12:00 – duminică, 18 august, ora 21:30

CARDUL DE RAPIDIST poate fi achiziționat de AICI (CLICK)Pe lângă prioritatea la bilete, vă puteți bucura și de alte beneficii prin Cardul de Rapidist, reducere la toate produsele din Fan Shop, dar și participarea la diferite concursuri dedicate doar posesorilor acestor carduri.

INFORMAȚII UTILE

  • Biletele vor fi nominale, cu nume și prenume;
  • Fiecare posesor de Card de Rapidist, dar și de Abonament, își poate achiziționa cel mult 3 bilete / cod;
  • Abonații, cât și posesorii de bilete, vor putea intra în incinta stadionului pe baza abonamentului/biletului digital (pe telefon) sau celui fizic (card);
  • Accesul în stadion se va face cu două ore înainte de startul meciului;
  • Vă recomandăm să veniți la meci cu cel puțin 45 de minute înainte de start, pentru a evita aglomerația;
  • Persoanele cu dizabilități beneficiază de bilete cu titlu gratuit, în zonele special alocate, în baza Certificatului de încadrare în grad de handicap, însoțit de o poză a actului de identitate. Acestea vor fi trimise pe adresa de e-mail ticketing@fcrapid.ro, până cel târziu de 24 de ore înainte de ora de start a meciului;
  • Pentru orice informație dorită, vă rugăm să trimiteți un e-mail către ticketing@fcrapid.ro.

CLICK AICI pentru a fi alături de băieți la derby-ul cu Dinamo!

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top