Cristiano Bergodi a participat la conferința de presă desfășurată astăzi la stadionul Giulești, în care a vorbit despre meciul de duminică, contra Petrolului Ploiești, dar și despre atmosfera de la Rapid.
Cum vedeți partida cu Petrolul?
În primul rând, este un derby și atunci ne așteaptă un meci foarte greu. Avem ambiție, dorință, suporteri, iar rivalitatea este mare. Vom întâlni o echipă bună din toate punctele de vedere. Suntem încrezători pentru că jucăm în Giulești. Trebuie să reparăm ce am făcut în meciul cu Voluntari.
Cum a fost această săptămână? L-ați simțit afectat pe Horațiu Moldovan?
Am vorbit cu el, i-am readus zâmbetul pe buze pentru că s-a învinovățit pentru meciul trecut, dar eu am spus ca sunt principalul vinovat. Pot greși și portarii cei mai buni din lume. El este un portar foarte bun. Horațiu este liniștit acum și are moralul bun.
Cum este moralul dumneavoastră după acest start?
Nu este un moral așa bun, dar eu sunt un om echilibrat, am un comportament liniștit. În fotbal există și momente dificile. Am nevoie de timp. Am mai trăit astfel de momente, dar după ceva timp, am reglat și am făcut lucruri bune oriunde am fost.
Simțiți că vi se va acorda acest timp de care vorbiți?
Nu știu. Este o întrebare ce trebuie pusă conducătorilor. Eu știu ce fac, sunt încrezător în munca mea și nu am niciun fel de probleme, de presiune. Eu muncesc cu inima și cu sufletul să scot echipa din această “criză”. Am experiența necesară pentru a face față presiunii.
Ce v-a transmis conducerea?
Mi s-a dat încredere. Exact ceea ce a spus dl. Șucu în presă. Nu mi-au reproșat nimic. Am vorbit despre echipă. A fost o discuție prietenească. Nu m-au băgat în ședință așa cum s-a scris.
Vor exista acum schimbări în primul unsprezece?
Vom vedea. Normal că mă gândesc să bag în teren cel mai bun prim XI. Nu pot să spun cine va juca și cine nu. Am făcut schimbări în meciul cu Voluntari pentru că trebuie să văd și ceilalți jucători. Lotul este oricum omogen și au înțeles ceea ce vreau în această lună de când suntem împreună.
Dintre jucătorii aduși în vară, care ar mai fi gata să intre în lot?
Borja Valle este în lot meciul acesta. El nu era pregătit. Este un jucător bun. Din punct de vedere tennic, ne poate ajuta. Cu regula under, noi avem locul ocupat acolo de Cătălin Cîrjan. Albion Rrahmani încă nu poate intra.
Ce așteptări aveți de la meciul cu Petrolul?
Trei puncte îmi doresc. Vreau să câștigăm meciul jucând bine, făcând spectacol. Îmi pare rău că am pierdut la Voluntari, cu un stadion plin de suporteri rapidiști. Nu am dat dovadă de ambiție, dar băieții vor face acum un meci extraordinar pentru suporteri și pentru noi toți. Avem nevoie de cele trei puncte. Va fi un meci tare.