Duminică, de la ora 11:00, Rapid încearcă să bifeze cea de-a treia victorie consecutivă, după 2-1 cu Farul și 1-0 cu U Cluj, în deplasarea de la Bacău.
Adversara Rapidului va fi Aerostar, penultima clasată, însă, în ciuda poziției din clasament, o echipă extrem de imprevizibilă, dar mai ales într-o formă excelentă.
În ultimele două partide, băcăuanii au luat patru puncte de pe terenuri “grele”, la Turnu Severin (0-0, cu liderul U Craiova) și la Mogoșoaia (4-1, cu Petrolul Ploiești).
Pe teren propriu, Aerostar are o singură victorie (3-2, cu Csikszereda) și patru înfrângeri (0-1, cu U Cluj, 2-3, cu Recea, 0-1, cu CSM Reșița, și 0-3, cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu.
Cel mai bun marcator al gazdelor este Ciprian Vraciu, cu patru goluri din cele 12 reușite, însă un jucător ce a marcat în trei din cele patru meciuri dintre Rapid și SC Bacău, din sezonul 2015/2016.
Pe lângă Vraciu, cel mai cunoscut jucător al băcăuanilor, pentru rapidiști, este atacantul Mircea Manole, cel care a marcat un gol în cinci meciuri pentru Rapid, în sezonul 2018/2019.
Aerostar este condusă de Daniel Munteanu (42 de ani), fost jucător la Unirea Urziceni, Oțelul Galați, U Cluj sau Farul Constanța.
De cealaltă parte, echipa noastră merge la Bacău cu un moral foarte bun, după două succese importante, împotriva a două echipe de tradiție (Farul și U Cluj).
Golgheterul Rapidului este Cătălin Hlistei, cel care a marcat șase goluri, însă este și cel mai bun pasator al echipei, cu patru assisturi.
De la Rapid vor lipsi Rareș Lazăr, suspendat, Adrian Bălan, accidentat, iar Bogdan Manole și Alexandru Dandea sunt incerți.
Partida se va disputa de la ora 11:00, pe stadionul Aerostar, și contează pentru etapa a XIII-a a ligii secunde, fiind prima dintre cele două formații.
Avancronica este oferită de SuperBet!