ALEX IONIȚĂ: „RAPID ÎNSEAMNĂ ACASĂ”

februarie 26, 2024

Alex Ioniță s-a transferat în China, acolo unde va juca la Yunnan Yukun. La plecare, Bulgaru’ a oferit, în exclusivitate, un interviu pentru Rapid TV.

R: Alex, cum te simți în momentul ăsta, când ai plecat din nou de acasă?

AI: Această plecare m-a făcut să trăiesc un sentiment ciudat, o combinație între fericire și tristețe. Începe o nouă aventură pentru mine, dar, în același timp, plec de acasă. Încerc să privesc lucrurile dintr-o perspectivă pozitivă și sper ca atunci, când voi ajunge acolo, să mă bucur de tot ceea ce se întâmplă.

R: Ce înseamnă pentru tine Rapid?

AI: Rapid înseamnă acasă pentru mine, am spus acest lucru de multe ori.

R: Ce îți mai aduci aminte de prima zi la Rapid?

AI: Aveam șase ani când am venit pentru prima oară la Rapid. Țin minte și acum prima zi. Era antrenor domnul Sandu Neagu, era vechiul stadion și eram câțiva copii, cred că șase. Făceam antrenament pe „evantai”, așa se numea zona din spatele porții de pe stadion. Era o bucată de iarbă, între pistă și poartă, și acolo ne antrenam.

R: Te-ai gândit vreodată că numele tău va fi asociat cu cel al Rapidului?

AI: Mereu mi-am dorit ca numele meu să fie asociat cu Rapid. Întotdeauna le spuneam prietenilor mei și colegilor de la școală că voi ajunge să joc pentru echipa de seniori a Rapidului. Mi-am dorit mereu acest lucru și am făcut sacrificiile necesare atât eu, cât și familia mea pentru a ajunge la Rapid, am pus acest obiectiv pe primul loc.

Îmi doream, în ceea ce privește echipa de club, să am cele mai multe meciuri jucate pentru Rapid, dar, din păcate, în momentul de față, cele mai multe sunt pentru Astra, însă, cine știe ce rezervă viitorul.

R: Ce meci ți-a rămas în memorie dintre toate cele jucate pentru Rapid?

AI: Sunt mai multe meciuri care mi-au plăcut și care au rămas în memoria mea, dar meciul jucat sezonul acesta, în tur, împotriva celor de la Poli Iași este unul dintre cele mai frumoase, întrucât am reușit să marchez două goluri și cred că al doilea este cel mai frumos gol marcat de mine pentru Rapid.

R: Cum a fost pentru tine ultima perioadă la Rapid?

AI: Mulți nu mă priveau cu ochi prea buni, dar tot ce am făcut la Rapid a fost pentru echipă, nu am făcut nimic pentru mine, individual. Cu siguranță că suporterii aveau așteptări mai mari de la mine prin prisma faptului că sunt rapidist. Din păcate, în unele momente, nu am fost atât de apreciat pe cât mi-aș fi dorit, dar asta face parte din joc. Îmi doresc să înțeleagă că eu am dat totul pentru Rapid și așa voi face mereu, indiferent că acum plec, poate, pe viitor, mă voi întoarce.

R: Poți să ne povestești un moment special pe care l-ai petrecut în vestiarul Rapidului? 

AI: Toate momentele petrecute în vestiarul Rapidului, alături de colegi, au fost foarte plăcute. La Rapid a fost mereu un grup foarte unit, încă de când eram la juniori, ulterior la echipa a doua și, în final, la prima echipă. Chiar și atunci când nu aveam bani, atmosfera era una foarte bună în vestiar. Îmi este dificil să aleg o singură amintire, toate momentele au fost și sunt aparte. Îmi va fi dor de tot ce înseamnă Rapid: de atmosferă, de grup, de colegi, de conducere, de stadion, de cartier, de tot.

Consider că plec într-un moment în care am nevoie de altceva.

R: De cine îți va fi cel mai dor, de la Rapid?

AI: Sunt o persoană foarte sociabilă și foarte prietenoasă, așa că, de-a lungul timpului, m-am înțeles foarte bine cu toți colegii. Consider că toți colegii mei au adus un aport important vestiarului și îmi va fi dor de toți.

R: Te mai gândeai că vei pleca în această perioadă?

AI: Nu mă așteptam să mai plec pe parcursul acestei ferestre de transferuri. Eram cu gândul doar la a mă antrena cât mai bine posibil, la a-mi aștepta rândul. Totul a fost „pe repede înainte”, încă nu realizez ca s-a realizat acest transfer. Băieții au reacționat pozitiv la această veste, se bucură pentru mine.

R: Cum crezi că va fi prima ta experiență în afara României?

AI: Cred că această plecare în China va fi o experiență foarte interesantă pentru mine. Sunt singurul străin de la echipă, din câte am văzut. Am înțeles că vor să facă investiții, să aducă mai mulți jucători. Abia aștept să ajung acolo și sper să mă adaptez, să joc un fotbal bun, asta este tot ceea ce îmi doresc.

R: Te vei mai întoarce la Rapid?

AI: Atât timp cât voi fi sănătos, când mă voi întoarce în țară, Rapid va fi mereu prima mea opțiune.

R: Ai vrea, după retragere, să faci parte din stafful Rapidului?

AI: Ulterior retragerii mele din activitate, am luat în calcul revenirea mea la Rapid într-o funcție executivă sau de conducere. Nu știu ce îmi rezervă viitorul, dar nu cred că voi deveni antrenor. Mi-ar plăcea să ocup o funcție în cadrul clubului, mi-aș dori să fiu scouter sau director sportiv.

R: Ce mesaj ai pentru suporterii giuleșteni?

AI: Le mulțumesc suporterilor pentru toate momentele petrecute în Giulești – atât cele fericite, cât și cele triste, le doresc tot binele din lume, multă sănătate și, la vară, îmi doresc să îmi opriți o medalie de campion. 

VIDEO 👇👇👇

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top