ADRIAN MUTU ESTE NOUL ANTRENOR AL RAPIDULUI

martie 2, 2022

Adrian Mutu este, începând de astăzi, noul antrenor principal al Rapidului, acesta semnând un contract valabil până în vara lui 2023.

„Rapid este un club important al României, mă bucur să fiu aici, dar în același timp sunt concentrat să facem treabă bună și să reușim să avem rezultate și mai bune de-acum încolo. Rapid are un spirit unic, construit de-a lungul atâtor ani, cu niște suporteri ce transmit acea pasiune, pe care am văzut-o întotdeauna în tribune. Au fost alături de noi atunci când am jucat cu echipa națională în Giulești. Este o mare responsabilitate, rezultatele din trecut și istoria ne obligă să dăm 100% pentru acest club”, a spus Adi Mutu la semnarea contractului.

Staff-ul lui Adrian Mutu este format din Bogdan Pătrașcu și Eduard Stăncioiu, antrenori secunzi, Ciprian Niță, analist video, Roberto Berruero, preparator fizic. Mihai Nădăban va rămâne antrenor de portari, iar Gabriel Stoica va reveni ca antrenor în cadrul centrului de copii și juniori.

În vârstă de 43 de ani, fostul mare atacant al României a mai antrenat FC Voluntari, Al Wahda U21, naționala României U21, ultima sa experiență fiind pe banca lui FCU 1948.

Adrian Mutu a lucrat de-a lungul carierei de jucător cu mari antrenori ai lumii, printre care Jose Mourinho, Claudio Ranieri, Fabio Capello, Marcelo Lippi sau Cesare Prandelli.

Ca jucător, Mutu are în CV echipe uriașe din Europa, ca Internazionale Milano, Parma, Verona, Chelsea Londra, Juventus Torino sau Fiorentina, fiind singurul jucător român ce a reușit să înscrie peste 100 de goluri în Serie A.

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top