Încă doi membri ai clubului Rapid au fost testați pozitiv la infecția cu virusul SARS-COV-2.
Antrenorul principal Adrian Iencsi și mijlocașul Rares Ilie au acuzat ușoare simptome specifice după meciul de la Turnu Severin. Ei au fost retestați, la solicitarea clubului, și au fost confirmați pozitiv in cursul zilei de astazi.
Menționăm că la testul efectuat joi, înaintea meciului de la Turnu Severin, ambii au avut rezultate negative.
În consecință, clubul Rapid a luat decizia anulării antrenamentului de astăzi, iar lotul și staff-ul tehnic au intrat în izolare.
DSP București a fost notificat cu privire la situație.
Reamintim faptul că, în cursul saptamanii trecute, alți șase membri ai clubului (trei fotbaliști – Rareș Lazăr, Ștefan Pănoiu și Virgil Drăghia) și trei membri ai staff-ului au fost testați pozitiv la infecția cu SARS-COV-2, situația lor medicală fiind una bună.