AARON BOUPENDZA ESTE JUCĂTORUL RAPIDULUI

septembrie 13, 2024

Aaron Boupendza, golgheterul din sezonul 2020/21 al Superligii Turciei, este noul atacant al Rapidului.

În vârstă de 28 de ani, gabonezul a semnat cu Rapid, din postura de jucător liber, un contract valabil timp de două sezoane, până în vara anului 2026.

„Mă bucur că am ajuns la Rapid, este un club mare din România, cu cei mai fanatici suporteri. Cei de aici m-au dorit foarte mult și voi încerca să-i răsplătesc prin evoluțiile mele, prin goluri și trofee. Mă bucur că voi putea să joc alături de Clinton, cu care mă înțeleg foarte bine. De asemenea, am șansa de a lucra din nou cu Marius Șumudică, care este ca un tată pentru mine. Abia aștept să joc!”, a spus Boupendza pentru fcrapid.ro.

Aaron și-a început cariera în țara natală, la Mounana, formație de la care a venit în Europa, în 2016, atunci când a semnat cu Bordeaux. De aici, a fost împrumutat în patru rânduri, la Pau FC, Gazelec Ajaccio, Tours și Feirense. Pentru Pau a marcat 15 goluri, fiind golgheterul ligii a treia franceze.

În 2020, Boupendza a fost transferat definitiv la Hatayspor, acolo unde a marcat 22 de goluri în primul sezon, devenit cel mai bun marcator al Superligii turce.

A marcat de patru ori într-un meci cu Antalyaspor, câștigat cu 6-0 de nou-promovata Hayaspor, dar a reușit și o „dublă” contra lui Beșiktaș (2-2).

După un singur sezon în Turcia, gabonezul a fost achiziționat de Al Arabi, din Qatar, acolo unde a stat un an, fiind ulterior achiziționat de Al Shabab, în prima ligă saudită.

Aici, a fost antrenat de Marius Șumudică, antrenorul nostru, reușind o evoluție foarte bună, cu 11 goluri marcate în 17 meciuri.

În 2023, FC Cincinnati a plătit 6,5 miloane de euro pentru atacantul din Gabon, acesta punctând de 8 ori în 28 de partide din Major League Soccer. În această vară, Boupendza a rămas liber de contract, despărțindu-se de formația americană, pe care a lăsat-o pe locul secund în Conferința de Est.

Pentru naționala Gabonului, Aaron a jucat în 35 de meciuri, punctând de 8 ori. În 2021, a marcat pentru Gabon la Cupa Africii, în victoria contra Insulelor Comore (1-0).

CARTE DE VIZITĂ

  • Nume: Aaron Bupendza 
  • Data nașterii: 07.08.1996 (Moanda)
  • Post: Atacant
  • Înălțime: 1,80 m
  • Cotă transfermarkt: 5 miloane euro

CARIERĂ

  • 2024: FC Cincinnati (USA 1) 17/3
  • 2023: FC Cincinnati (USA 1) 18/6
  • 2022/23: Al Shabab (SAR 1) 17/11
  • 2022/23: Al Arabi (QAT 1) 2/0
  • 2021/22: Al Arabi (QAT 1) 22/10
  • 2020/21: Hatayspor (TUR 1) 38/22
  • 2019/20: Feirense (POR 2) 11/0
  • 2018/19: Tours (FRA 3) 13/4
  • 2018/19: Tours II (FRA 5) 1/0
  • 2018/19: G. Ajaccio (FRA 2) 11/0
  • 2017/18: Pau II (FRA 5) 3/2
  • 2017/18: Pau (FRA 3) 21/15
  • 2016/17: Bordeaux II (FRA 5) 20/8

 

 

 

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top