Adrian Mutu a prefațat partida de sâmbătă, contra Chindiei, în cadrul conferinței de presă.
“Urmează un meci foarte important pentru noi, pentru economia campionatului, avem nevoie de puncte. Acum că suntem calificați matematic în Play-Off cel mai important lucru în această perioadă, în cele patru meciuri rămase, este să strângem cât mai multe puncte pentru a ne putea folosi de ele în Play-Off și pentru ar rămâne într-o luptă în strânsă.
Suntem bine, avem un moral bun. Am atins obiectivul clubului, ceea ce e important pentru noi. De acum încolo vom încerca să ajungem cât mai sus.
Chindia este o echipă foarte bună, se apără foarte bine, joacă foarte mult pe contraatac. Sunt o echipă robustă, o echipă care este foarte greu de desfăcut, trebuie să fim atenți la aceste contraatacuri, în special cu cele două vârfuri, pentru că pleacă foarte bine. Știm foarte bine ce joacă Chindia. Știm că sunt neînvinși, dar, totodată, și noi vrem să începem să câștigăm, pentru că, așa cum spuneam, cel mai important lucru în această perioadă sunt punctele. Ne așteaptă un meci complicat, dar sper să avem forța de a-i desface și de a înscrie. Sper ca de data aceasta norocul să fie de partea noastră și să câștigăm mâine.
Ne gândim să ajungem cât mai sus. Suntem pe locul patru. În momentul când va începe Play-Off-ul, obiectivul nostru este îndeplinit, dar, bineînțeles, că nu putem să ne oprim sau să punem stop ambițiilor noastre sau ambițiilor pe care publicul nostru le are. Vom încerca să câștigăm fiecare meci și vom am încerca să ajungem cât mai sus. Cred că urmează un Play-Off incendiar și, cred că, benefic pentru fotbalul românesc”, a declarat antrenorul nostru.
Rapid a obținut calificarea matematică în Play-Off-ul Superligii, cu patru etape înainte de finalul sezonului regular.