RAPID II – METALOGLOBUS II 2-1

octombrie 11, 2019

Rapid II a întâlnit astăzi echipa secundă a lui Metaloglobus, într-o partidă contând pentru etapa a IX-a din Liga 4.

Așa cum a obișnuit, Ștefan Grigorie a aliniat o formație în care cel mai mare jucător are 18 ani, având foarte mulți copii de 16 sau 17 ani, în fața unei echipe ce a trimis șase jucători de la echipa mare, printre care și Alex Potecea, fostul rapidist, ce a purtat și banderola de căpitan.

După o primă repriză echilibrată, în care cele două formații și-au împărțit ocaziile mari, cu un mic plus pentru Rapid, Ștefan Pănoiu (foto) a deschis scorul după o fază superbă, pe contraatac, în minutul 70.

Nichi Georgescu i-a pasat cu călcâiul lui Bălțățeanu, acesta a făcut o cursă pe partea stângă, a scos la marginea careului pentru Pănoiu, iar cel mai experimentat jucător al echipei noastre, în ciuda celor 17 ani, a plasat mingea în vinclul porții adverse.

Oaspeții au egalat după numai opt minute, când Zamfir a împins mingea în poartă, din 6 metri, însă golul victoriei a fost reușit tot de Pănoiu, cel care a fructificat o acțiune începută de Amet, cu un șut puternic, din voleu, din centrul careului.

Această victorie îi consolidează Rapidului poziția a treia în clasamentul ligii a patra, la două puncte în spatele primelor două clasate, CSA Steaua și Bucharest United, ambele cu un meci mai puțin.

În etapa următoare, Rapid II se va deplasa la ocupanta locului 14, ACS Power Team.

RAPID
Achiriloaie – Arpentin, Botea, Ignat, G. Neacșu (52′ Amet) – F. Sandu (48′ Olteanu) – R. Ilie, Pănoiu, Ad. Nițu, Bălțățeanu – N. Georgescu. (84′ Iova).
Antrenor: Ștefan Grigorie.

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top