RAPID, ÎN EFECTIV COMPLET LA MECIUL CU PETROLUL

octombrie 1, 2019

În cazul în care nu vom mai avea parte de situații nefericite, la antrenamente sau în meciurile-școală, Rapid va avea efectivul complet pentru partida importantă de pe 16 octombrie, cu Petrolul Ploiești.

🇱🇻 ALIN CÂRSTOCEA – a suferit o ruptură musculară adductor lung, în meciul amical cu echipa lui Șumudică, Gaziantep, ce l-a ținut pe bară peste două luni și jumătate, însă a reluat antrenamentele tot mai intens, astfel încât la ora jocului cu Petrolul va fi apt.

🇱🇻 MARIAN DRĂGHICEANU – a avut o întindere la mușchii ischiogambieri, în timpul unui antrenament, ceea ce a necesitat o pauză de 10 zile, însă va fi disponibil pentru meciul cu ploieștenii.

🇱🇻 BRIGHTON LABEAU – în minutul 33 al partidei cu Poli Iași, francezul a suferit o ușoară entorsă la glezna stângă, fiind înlocuit de către Daniel Pancu.

🇱🇻 ALEX CATRICI – fundașul nostru ce abia a împlinit 18 ani a trecut printr-o perioadă grea, după o fractură la metatarsianul piciorului drept, în luna iulie, însă a revenit deja pe teren, la meciul echipei secunde cu Romprim, de vinerea trecută, când a intrat la pauză.

Altfel, până la ora meciului cu Petrolul va fi rezolvată și problema cu “cartea verde” a lui Saiffedine Alami, cel care se află în litigiu cu fostul club, Raja Casablanca, ce îi îngreunează disponibilitatea actelor necesare pentru a juca la Rapid.

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top