Rapid a suferit prima înfrângere a sezonului, 1-3, la Turnu Măgurele, împotriva unei echipe pe care Daniel Pancu o considera cea mai solidă dintre cele întâlnite până acum.
Pe un stadion nou, cochet, cu un gazon foarte bun, cu 300 de suporteri rapidiști în spate, Rapid a deschis scorul, în minutul 39, după o fază creată de Hlistei și finalizată de Drăghiceanu, însă bucuria nu a durat decât două minute, gazdele reușind egalarea prin Silviu Pană, cu un șut frumos, aproape de vinclu.
La pauză, Daniel Pancu a fost nevoit să îl înlocuiască pe marcatorul golului, Drăghiceanu, din cauza unei accidentari, introducându-l pentru prima dată într-un meci oficial pe austriacul Sandro Djuric.
În minutul 76, Turris a dat lovitura, după o combinație frumoasă, finalizată de Tescan, iar șapte minute mai târziu, Adrian Voicu a închis tabela, administrând Rapidului abia cea de-a doua înfrângere din 2019.
În ultimele zece minute, Rapid a evoluat în inferioritate numerică, după ce Antonio Sefer a văzut cel de-al doilea cartonaș galben, arbitrul considerând că acesta a simulat, astfel încât șeptarul nostru va lipsi în etapa viitoare.
Pentru Rapid urmează un meci extrem de important, împotriva Politehnicii Timișoara, sâmbătă, de la ora 18:00, în Regie.
RAPID
Drăghia – I. Voicu (cpt.), B. Manole, Mallo, Demici – Jorza (55 Goge), R. Lazăr – Drăghiceanu (46 Djuric) – Sefer, Roskopf (85 Vlada), Hlistei.