DEBUT INDECIS / RAPID – FARUL 0-0

august 3, 2019

În sezonul 2005/2006, Rapid remiza cu Farul Constanța, 0-0, în Giulești, în etapa a XXVI-a, și rata o bună șansă de a obține cel de-al patrulea titlu de campioană din istorie.

La 13 ani distanță, renăscutul Rapid redebuta în Liga 2, după doi ani în care a defilat în eșaloanele patru și trei ale fotbalului românesc, împotriva unei echipe constănțene ce a avut și ea o istorie recentă zbuciumată.

Într-o atmosferă de vis, cu tribunele din Regie aproape pline, Rapid întâlnea o echipă ce odată cu venirea lui Ciprian Marica, în postura de conducător, creștea și aspirațiile pentru noul sezon, sperând la un loc ce asigură revenirea în Liga 1, după mulți ani.

Înainte de meci, antrenorul Daniel Pancu își exprima îngrijorarea vizavi de faptul că toată lumea vedea Rapid principala favorită la promovare, lucru ce putea afecta jocul echipei, oferindu-i o doză ușoară de “aroganță”, mai ales după un parcurs aproape perfect în meciurile amicale.

Farul, antrenat de fostul rapidist Ianis Zicu, a venit la București cu o echipă foarte bine pregătită fizic, arătând că are o experiență bogată la nivelul ligii secunde, în timp ce Rapid a părut, cel puțin în prima repriză, ușor neadaptată cu nivelul superior la care a trecut în această vară. Chiar și așa, intervențiile bune ale lui Drăghia au menținut tabela neschimbată, după 45 de minute.

În repriza secundă, Rapid a căpătat tot mai mult curaj, reușind să echilibreze jocul la mijlocul terenului, și chiar a fost aproape să deschidă scorul, la lovitura liberă executată de Antonio Sefer.

De partea cealaltă, Drăghia și-a făcut din nou datoria, ținând poarta intactă cu câteva parade excelente.

În minutul 83, jucătorul oaspeților Antonio Cruceru a văzut cel de-al doilea cartonaș galben și le-a oferit rapidiștilor șansa unui asalt de final, ceea ce s-a și întâmplat.

Mai întâi, șutul lui Cătălin Hlistei, din colțul careului, a fost cu greu respins în corner de căpitanul Farului, portarul Muțiu, pentru ca în ultimele minute ale partidei, francezul Brighton Labeau, să se întoarcă cu un adversar în spate, însă șutul său din 8 metri nu a avut precizia necesară.

Finalul partidei a adus o remiză albă, între două echipe ce vor lupta pentru locurile ce vor duce în Liga 1, 0-0.

În următoarea etapă, Rapid va juca tot pe teren propriu, sâmbăta viitoare, împotriva Concordiei Chiajna, formație ce a învins în prima etapă, 1-0, cu Daco-Getica.

RAPID BUCUREȘTI:

Drăghia – Voicu, Mallo, Manole, Demici – Sefer, Lazăr, Jorza (84′ Labeau) – Dodoi (56′ Vlada), Drăghiceanu (65′ A. Dulca), Hlistei.

Farul Constanța:

Muțiu – A. Nicola, Lica, Ursu, Carabela – D. Toma (88′ Cană), Doumbia, A. Cruceru – Kanda (77′ R. Greu), Al. Ionuț Stoica (90+2′ A. Bodea), Al. Iulian Stoica.

Cartonașe galbene:

Jorza (35), Oanea (80, pe bancă), Mallo (81)

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top