Rapid a urcat pe poziție de Play-Off, după victoria obținută în fața Politehnicii Iași, 2-1, în prima etapă a Superligii, din 2025.
Peste 7.000 de suporteri rapidiști au venit pe Giulești, în ciuda faptului că meciul s-a disputat luni seara, creând o atmosferă frumoasă.
Lovitura de start, simbolică, a fost dată de Sabin Ilie, atacantul care a înscris 19 goluri pentru Rapid, în cele două sezoane jucate în Giulești.
Fără Aaron Boupendza, exclus din lot pentru acest meci, dar cu viitorul atacant, David Ankeye, în tribună, Rapid a deschis scorul după 20 de minute.
Pasa lui Christensen a ajuns la Grameni, acesta l-a servit excelent pe Claudiu Petrila, iar “decarul” Rapidului a înscris în poarta lui Fernandez.
Oaspeții au fost aproape de egalare la șutul lui Andrei Gheorghiță în bara din dreapta porții lui Aioani, dar și la șutul lui Valentin Gheorghe, puțin pe lângă poarta Rapidului.
Ieșenii au reușit să înscrie golul egalizator în minutul 35, atunci când centrarea lui Guilherme, pe jos, a fost reluată în plasă de brazilianul Tailson.
Rapid nu a acuzat șocul egalării și a obținut un penalty două minute mai târziu, atunci când Samayoa l-a faultat în careu pe Cristi Ignat, iar centralul Călin a acordat penalty.
Același Claudiu Petrila a transformat lovitura de pedeapsă cu siguranță, reușind prima sa “dublă” din Superligă (’40).
În partea secundă, Rapid și-a creat numeroase ocazii, însă nu a reușit să mai puncteze.
Tobias Christensen și Claudiu Petrila au preferat să fie altruiști, în momente în care au scăpat singuri cu goalkeeperul advers, ratând șanse bune de gol. Alex Dobre, intrat în partea secundă, a încercat să finalizeze spectaculos, pe spate, însă mingea trimisă de el a trecut peste poartă.
În prelungirile partidei, Alex Pașcanu a scos din fața porții lui Aioani și a păstrat toate cele trei puncte în Giulești.
În urma acestei victorii, giuleștenii au urcat două poziții, ajungând pe locul 6, depășind Petrolul Ploiești și Sepsi OSK.
Peste numai cinci zile, Rapid va juca tot pe teren propriu, în fața Universității Craiova, formație ce ocupă poziția a patra, cu 4 puncte peste alb-vișinii.
RAPID
Aioani – Onea (cpt.), Ignat, Pașcanu, Borza – Christensen (75′ Gojkovic), Hromada, Grameni (62′ Emmers) – Micovschi (62′ Al. Dobre), Burmaz (75′ N’Jie), Petrila (90+3′ R. Pop). Antrenor: Marius Șumudică.
Rezerve neutilizate: Siegrist – Săpunaru, Bădescu, Kait, Manea, Vulturar.
POLI IAȘI
J. Fernandez – R. Ispas, Moreira, Samayoa, Guilherme – Gouet (86′ Stefanovici), Marchioni – V. Gheorghe, A. Roman, Gheorghiță – Tailson (90′ M. Tănasă). Antrenor: Emil Săndoi.
Rezerve neulizate: Ailenei, Niga – Atanaskoski, D. Ciobanu, F. Ilie, V. Ilie, Umar.
STATISTICI | RAPID – POLI IAȘI
- Posesie: 60 % 40
- Ocazii de gol: 21 – 14
- Ocazii mari: 3 – 1
- Șuturi pe poartă: 7 – 3
- Șuturi pe lângă poartă: 6 – 7
- Cornere: 10 – 4
- Cartonașe galbene: 2 – 3 (Ignat, Petrila / V. Gheorghe, Guilherme, Samayoa)
@fcrapid1923Haide Rapid, Haide Real 🇱🇻💪