RAPID – AGRICOLA BORCEA 6-0

aprilie 26, 2019

Rapid se apropie cu pași mari de obiectivul principal al acestui sezon, promovarea în Liga 2, după ce a mai bifat o victorie, 6-0, cu Agricola Borcea, în etapa a XXV-a.

După 7-0 în tur, Rapid privea cu mare încredere partida din Regie, Daniel Pancu oferind șansa de a evolua unor jucători ce au evoluat mai puțin, astfel că Ionuț Voicu, Deivydas Matulevicius sau Alex Iacob au rămas în afara lotului.

Călărășenii au venit în București cu trei foști jucători ai Rapidului în primul unsprezece, fundașul Cosmin Cristil, cel care a evoluat în sezonul trecut din liga a patra pentru giuleșteni, Adrian Grigore “Găină”, fundașul dreapta ce a îmbrăcat tricoul alb-vișiniu pe vremea când Rapid juca în liga secundă, și Andrei Moise, cel de-al doilea golgeter al celor din Borcea, fotbalist ce a fost în probe, în vară, bifând un joc amical pentru Rapid, cu FC Argeș.

Daniel Pancu a surprins pe toată lumea când i-a oferit banderola de căpitan lui Alex Catrici, fundașul de numai 17 ani, aflat abia la cel de-al treilea joc pentru Rapid.

Rapid a avut prima șansă de gol, prin Antonio Sefer, cel care a executat bine o lovitură liberă de la marginea careului, însă portarul Vreme, îmbrăcat în echipamentul lui Manchester City, a avut o paradă frumoasă, demnă de tricoul pe care l-a purtat.

Au urmat 7-8 minute în care oaspeții au avut două șanse mari de a deschide scorul. La prima, Zaina, scăpat singur cu Ciuculescu a trimis o “scăriță” peste poartă, iar la cea de-a doua portarul nostru a fost imperial în fața lui Moise.

În minutul 17, Rapid a spart gheața prin Cătălin Hlistei, care a înscris din centrul careului, după o pasă a lui Marian Vlada.

Tot golgheterul echipei a mărit și diferența, în minutul 37, atunci când a profitat de pasa excelentă a lui Drăghiceanu și a înscris cu un șut plasat, stabilind rezultatul primei reprize, 2-0.

Prima fază a părții secunde a adus și golul trei, când Alin Cârstocea a șutat puternic cu stângul, la colțul scurt, din partea stângă, după o pasă primită de la Cătălin Hlistei.

Intrat de numai două minute, în locul lui Vlada, Lucian Goge a reușit o bijuterie de gol, cu un șut din colțul careului ce s-a oprit în vinclul porții lui Ungur, cel care l-a înlocuit pe Vreme.

Același Goge i-a pasat lui Adrian Grigore, acesta a centrat, iar Pănoiu i-a aranjat mingea lui Robinho, intrat și el după pauză, brazilianul marcând cel de-al cincelea gol al Rapidului.

În ultimul minut regulamentar, Cătălin Hlistei a primit o pasă de la Robinho și și-a completat meciul foarte bun cu cel de-al doilea gol, închizând tabela la 6-0, după ce tot el marcase un gol anulat, cu doar câteva minute înainte.

În urma acestei victorii, Rapid s-a distanțat la cinci puncte de Unirea Slobozia, cu cinci etape înainte de finalul sezonului, runda următoare fiind extrem de importantă, ialomițenii urmând a se deplasa la Afumați, în timp ce Rapid va merge la Oltenița, pentru partida cu ACSM.

RAPID

Ciuculescu – Băjan, Catrici (cpt), B. Manole, Oanea (80′ Ad. Grigore) – Cârstocea, Jorza – Sefer (59′ Pănoiu), Drăghiceanu (54′ Robinho), Hlistei – Vlada (71′ Goge).

 

 

 

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top