Ziua 12: 12 februarie 2019
Timpul se scurge din ce în ce mai repede în cantonamentul Rapidului, odată cu apropierea plecării, iar marți a fost ziua în care a fost programat ultimul antrenament.
După două zile frumoase, însorite, ne-am trezit cu o vreme mohorâtă, însă, după micul dejun și o scurtă odihnă, am mers către terenul de antrenament, în complexul în care am jucat meciurile cu Szeged și Kairat.
Pregătirea a început cu o parte fizică, sub comanda lui Willy Viterbi, urmată de un 5 cu 2, la care s-a băgat și Pancone, pentru ca pe final să se exerseze anumite faze tactice, în timp ce o parte dintre băieți au jucat tenis cu piciorul.
A urmat un program de voie, cu prezența obligatorie la prânz și cină, însă în rest, fiecare era liber să se relaxeze cum voia, însă vremea urâtă i-a ținut mai mult în hotel, la piscină, la un biliard, la sala de forță sau în lounge.