COMUNICAT FC RAPID

iulie 21, 2024

Dragi Rapidiști,

Suntem alături de toți suporterii care, după meciul de aseară, au fost nevoiți să aștepte degeaba mijloacele de transport în comun, deși am fost asigurați că transportul în zona adiacentă Crângași – Giulești va fi prelungit cu o oră.

Am cerut o explicație oficială Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București, instituție care a aprobat prelungirea programului de transport în comun, și așteptăm mâine un răspuns, pentru a afla exact motivele pentru care suporterii noștri au fost puși într-o asemenea situație neplăcută.

Referitor la incidentele petrecute la tribuna a II-a: nu încurajăm comportamente în afara legii, mai ales cand sunt îndreptate către principalii actori ai unui meci, jucătorii.

Dar suporterii noștri trebuie să știe că am facut deja adrese către conducerea Jandarmeriei, pentru a afla și punctul de vedere al superiorilor celor care au intervenit, și dacă s-a intervenit conform procedurilor lor interne.

Vrem să ne asigurăm că acțiunile au fost proporționale, în condițiile în care prețul a fost plătit si de un număr mare de suporteri nevinovați, inclusiv copii.

 

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top