NEIL LENNON, PREZENTAT OFICIAL

mai 21, 2024

Neil Lennon a fost prezentat în cadrul conferinței de presă, desfășurate la stadionul Giulești. Nord-irlandezul este noul antrenor principal al Rapidului, având contract timp de doi ani, până în vara anului 2026.

“Sunt noul antrenor al Rapidului, lucru care mă face să mă simt foarte mândru și entuziasmat de această nouă provocare. Sper să fac performanță cu Rapid. Am vorbit cu Victor Angelescu, cu domnul Șucu și cu Daniel Sandu, am avut numeroase discuții despre viitorul clubului și direcția în care vor să ducă clubul. Astfel, a fost o decizie foarte ușor de luat pentru mine. Sunt foarte entuziasmat. Este o provocare cu totul nouă pentru mine, una pe care o aștept cu nerăbdare. Aștept să cunosc jucătorii și, bineînțeles, să construiesc o echipă. Voi da tot ce am mai bun pentru a face performanță cu Rapid.

Nu am vorbit cu niciun român înainte de a lua această decizie. Pe parcursul carierei mele, am întâlnit câțiva jucători și antrenori români, chiar am antrenat Celtic împotriva unei echipe din România, dar, în urma discuțiilor cu conducerea, care a încercat să mă convingă să vin aici, a fost o decizie ușor de luat. Sunt plăcut impresionat de principiile pe care le-am găsit aici, de etica clubului și de planurile de viitor ale conducerii, care dorește să ducă clubul la următorul nivel.

Știu despre Rapid de foarte mult timp. Am fost născut în anii 70, a urmat o perioadă extraordinară pentru fotbalul din România. Știu toți jucătorii care au jucat pentru naționala României, în mod special cei din anii 90, erau o echipă spectaculoasă și au inspirat următoarele generații de fotbaliști. Mă bucur să văd România calificată la EURO, este un bun început. Eu îmi doresc să fac performanță cu Rapid și să aduc clubul înapoi pe hartă.

Am avut experiențe minunate antrenând în Europa și asta a fost unul dintre motivele care m-au adus aici, la Rapid. Vreau să facem performanță la nivelul campionatului intern și apoi să ne îndreptăm spre cupele europene. Va fi dificil, sunt multe cluburi bune în campionat, care vor încerca să ne îndepărteze de obiectivul nostru. Vom da tot ce avem mai bun pentru club.

Luăm lucrurile pas cu pas. În noul sezon, ne propunem să luptăm pentru titlul de campioni. Vreau să avem o bună mentalitate, să intrăm pe teren și să ieșim de pe acesta cu atitudinea potrivită.

Vom vedea dacă filosofia mea se va potrivi Rapidului, sper că da. Am avut o lungă carieră ca jucător și 14 ani în cariera de antrenor, am câștigat multe trofee și, chiar și în ultimul meu mandat ca antrenor în Cipru, am câștigat Cupa și am participat în Europa League. Vreau să reușesc să-mi implementez filosofia și aici și să obținem aceleași rezultate. Nu este ușor, va trebui să muncim mult. Nu bați din palme si obții totul, trebuie să muncești ca să ai obții ce îți dorești, acesta va fi mesajul meu către echipă și către suporteri. Trebuie să facem sacrificii, să fim disciplinați, trebuie să fim sportivi 24/7 și chiar și așa s-ar putea să nu fie suficient, dar asta este modul corect de a face lucrurile.

Am văzut multe meciuri ale Rapidului. Sunt mulți jucători talentați. Am discutat cu Daniel și cu stafful meu despre cum putem îmbunătății lucrurile și cum putem fi mai consistenți. Trebuie să fim consistenți în toate partidele pe care le disputăm, nu doar împotriva echipelor mari.

Avem un stadion frumos cu o atmosferă incredibilă, îmi doresc să transformăm acest stadion în fortăreața noastră, vreau să fie un loc intimidant pentru adversari. Putem face asta doar prin prestații foarte bune, astfel, suporterii vor fi alături de noi. Ține de mine să implementez ceea ce îmi doresc față de jucători și tine de jucători să fie competitivi și să transforme Giuleștiul într-un loc dificil pentru adversari.

Am o mentalitate de învingător, îmi doresc să fie motivați și îmi doresc să se antreneze în fiecare zi de parcă ar fi meci. Vreau să aduc intensitate antrenamentelor, să avem standarde, să fim profesioniști. Probabil că va fi o altă mentalitate, având în vedere că vin dintr-o cultură diferită a fotbalului. Va dura ceva timp până voi reuși să îmi implementez filosofia. Jucătorii se vor bucura de antrenamentele pe care le vom face, vrem să îi vedem mai puternici, într-o formă fizică mai bună. Trebuie să fie mai puternici pentru provocările pe care le vom întâmpina pe parcursul întregului sezon. Va trebuie ca în cantonamente să lucrăm foarte mult și vreau ca jucătorii să dea tot ce au mai bun, să își dorească să fie campioni, iar pentru asta trebuie să ia deciziile corecte atât în teren, cât și în afara terenului. Disciplina și sacrificiile sunt esențiale. Nu este ușor să câștigi meciurile de pe parcursul sezonului, nu este ușor să câștigi campionatul. Este foarte greu, dar la final te simți plin de satisfacție.

Presiunea este un privilegiu. Înțeleg că în fotbalul modern toată lumea vrea rezultate imediat, însă ai nevoie de puțină răbdare pentru a obține ceea ce îți dorești. Înțeleg că în fotbal astăzi ești rege și mâine ești personajul negativ. Va trebui să așteptăm și să avem răbdare pentru a vedea cum rezultatele. Suporterii sunt fanatici, doresc binele clubului.

A venit timpul ca eu să obțin rezultate cu Rapid. Fotbalul a devenit mai mult ca niciodată o afacere bazată pe rezultatele echipei. Ești urmărit și analizat peste tot, ești sub microscop. Trebuie să fim profesioniști.

Am o listă de jucători de care sunt interesat și pe care sper să reușim să îi aducem aici. În momentul de față avem un lot bun, un nucleu bun de jucători. Vrem să aducem jucători care să contribuie la calitatea echipei, să adăugăm la ceea ce avem deja”, a declarat Neil Lennon.

Acesta are un CV impresionant, cu cinci titluri de campion al Scoției, ca antrenor cu Celtic Glasgow. 

 

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top