RAPID ÎNVINGE FCSB 2 ȘI RĂMÂNE LIDER

septembrie 14, 2018

După singurul semieșec din acest sezon, 1-1, cu SC Popești-Leordeni, Rapid mergea în Berceni pentru a obține prima victorie din deplasare, la cel de-al doilea meci în afara Giuleștiului.

Adversara Rapidului, din etapa a IV-a din Liga 3, a fost echipa secundă a lui Gigi Becali, FCSB 2, o formație plină de puști talentați, ce doreau să demonstreze ce pot, în fața conducătorilor echipei mari, însă și a unei audiențe online peste media obișnuită.

Începutul partidei a fost echilibrat, cele două echipe împărțindu-și ocaziile, Matulevicius având două lovituri de cap periculoase, însă și gazdele au fost periculoase în urma unor lovituri de colț.

În minutul 20, Alex Iacob a dezghețat tabela, finalizând cu un șut puternic și precis, în urma unei centrări perfecte a lui Alin Cârstocea, fundașul nostru reușind cel de-al patrulea gol din acest sezon, aducând aminte de campionatul trecut, când a început în forță, cu șase goluri marcate după turul Ligii a IV-a.

Până la pauză, jocul a curs la mijlocul terenului, doar Ciuculescu remarcându-se cu o paradă, la un șut de la distanță a lui Benzar Jr, cel mai bun jucător al gazdelor.

De la cabine nu a mai ieșit lituanianul Matulevicius, acesta lăsându-i locul lui Alin Lădaru, însă acest a fost ghinionst și s-a accidentat după numai cinci minute, părăsind terenul în minutul 51.

În locul “brazilianului” nostru Schumi a avut inspirația de a-l arunca în luptă pe Sergiu Jurj, acesta fiind omul finalului de meci.

Mai întâi, acesta a majorat scorul, în minutul 68, când a finalizat frumos o minge respinsă în față de portarul stelist, la un șut puternic a lui Cârstocea. Apoi, în minutele de prelungire, Jurj a șutat peste poartă, din numai 6 metri, ratând ocazia de a marca golul cu numărul patru, din actuala stagiune.

Rapid învinge, cu 2-0, un adversar imprevizibil, și se distanțează la trei puncte de urmăritoarele ei, ce se vor întâlni între ele, în meciurile de sâmbătă.

Pentru giuleșteni urmează două zile libere, în care își vor încărca bateriile după o serie lungă de meciuri, din trei în trei zile, iar vinerea viitoare, pe 21 septembrie, Rapid va primi vizita echipei Sportul Chișcani.

 

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top