Rapid a pierdut cea de-a treia partidă a sezonului, 0-1 (0-0), cu FCU Craiova 1948, în etapa a 10-a din Superligă.
Ziua de sâmbătă a fost una nefericită pentru rapidiști. Mai întâi l-au pierdut pe Adrian Mutu de pe bancă, antrenorul Rapidului fiind operat de urgență de apendicită, astfel că nu a putut sta pe banca de rezerve.
Momentul cheie al partidei s-a petrecut în minutul 29, atunci când Alex Ioniță l-a faultat din spate pe Vlad Achim, iar arbitrul Barbu a acordat cartonaș galben. Ulterior, în urma intervenției VAR, centralul l-a eliminat pe decarul rapidist.
În aceste condiții, oltenii și-au creat ocaziile mai mari, însă Horațiu Moldovan a prins o nouă zi excelentă.
Din păcate, Moldo nu a mai avut ce face în minutul 56, atunci când Sidibe a scăpat singur cu portarul nostru, de la limita off-side-ului, și a marcat singurul gol al partidei.
Jayson Papeau, intrat cu zece minute înainte de final, a avut șansa egalării la prima atingere de balon, însă șutul său a trecut peste poarta lui Popa.
Finalul partidei a adus câteva incidente în tribune, dar și în zona vestiarelor.
În urma acestei înfrângeri, Rapid a pierdut poziția de lider, fiind depășită la golaveraj de Farul Constanța, și va primi sâmbătă, de la 21:30, vizita lui CS Mioveni.
RAPID
H. Moldovan – Onea, Săpunaru (cpt.), D. Grigore, Morais – Kait (80′ Papeau), Al. Albu (70′ Crepulja) – Sefer (70′ Pănoiu), Al. Ioniță, Mățan (46′ V. Costache) – Dugandzic. Antrenor: Adrian Mutu.
Rezerve neutilizate: Drăghia – Ignat, P. Iacob, F. Ștefan, A. Ciobanu
FCU CRAIOVA 1948
R. Popa (cpt.) – R. Negru, A. Duarte, K. Papadopoulos, Huyghebaert (21′ G. Enache) – Baeten (54′ Bauza), V. Achim, Van Durmen – S. Sidibe, (84′ Paramatti), G. Iancu (84′ Marquet), Bahassa. Antrenor: Marius Croitoru.
Rezerve neutilizate: S. Mogoșanu – D. Croitoru, D. Albu, A. Chițu, G. Ganea