Domnul Dan Șucu este noul acționar al FC Rapid București, acesta urmând a deține 50% din acțiunile clubului, celelalte 50% fiind deținute de Victor Angelescu.
PROMISIUNE PENTRU RAPID
„Ne dorim ca Rapid să redevină o echipă puternică, care an de an să lupte cu șanse reale la câștigarea titlului din Liga 1. Și, de ce nu, sperăm pe viitor să ne aducă satisfacțiile dorite și în competițiile europene.
Da, ne-am dori mult ca toți fanii Rapidului să fie din nou mândri de performanțele echipei. Și tot pentru fanii noștri, ne vom strădui ca aceste performanțe să fie obținute prin seriozitate și corectitudine.
Ne dorim ca Rapid să fie un exemplu în Liga 1, de club ce își respectă promisiunile cu adevărat. Jucătorii și angajații Clubului să fie plătiți bine și fără întârzieri, iar contractele semnate cu partenerii să fie onorate întocmai și fără excepții.
De asemenea, ne dorim ca Rapid să se susțină independent și să nu stea niciodată cu mâna întinsă după bani publici. Mai mult, noi ne plătim taxele către stat și comunitate, și nu ne interesează să fim protejații niciunui politician.
Ne dorim atât de multe pentru Rapid, și nu va fi ușor, dar cu toții știm că atunci când îți dorești ceva cu adevărat vei găsi soluția potrivită pentru a reuși.”
Acționariatul FC Rapid București, Victor Angelescu & Dan Șucu
Miercuri, de la ora 13:00, va avea loc evenimentul de prezentare a domnului Șucu, în cadrul unei conferințe de presă speciale, ce se va desfășura la stadionul Rapid – Giulești, și va fi transmisă, în direct, pe paginile de Facebook și YouTube – FC Rapid 1923.